Video CSM Bucureşti - HC Zalău 29-27. Campioana s-a calificat cu emoţii în Final Four-ul Cupei României
14.03.2018, 18:42HC Zalău a fost aproape să producă marea surpriză şi să o elimine pe CSM Bucureşti din sferturile Cupei României. Deţinătoarea trofeului a avut o primă repriză dezastruoasă - Majda Mehmedovic a văzut cartonaşul roşu, iar Paula Vişan a înscris din poartă în poartă, chiar înainte de pauză.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Handbalistele lui Gheorghe Tadici s-au desprins chiar şi la patru goluri. CSM-ul a avut nevoie de cinci minute pentru a reveni în joc - Isabelle Gullden a înscris din toate poziţiile şi le-a dus pe bucureştence la conducere, pentru prima dată în meci.
Învinsă în ultimele două confruntări, de Craiova şi Gyor, CSM nu i-a mai dat nicio şansă Zalăului şi s-a impus cu 29-27.
"La pauză am spus că trebuie să facem un pas în faţă şi să ne luptăm cu ele. Cred că am jucat mai bine în repriza secundă. Bineînţeles, ne-am zbătut puţin, dar am întors scorul şi asta a fost important", a declarat suedeza Isabelle Gullden.
CSM Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul Cupei României, dar nu are timp de pauză. Vineri are meci în Liga Naţională. O întâlneşte pe CSM Bistriţa, tot pe teren propriu, de la ora 18:00, în direct la Digi Sport 2.
Turneul Final Four va avea loc între 30 martie şi 1 aprilie.
Etichete: csm bucuresti , cristina neagu , csm bucuresti handbal , gullden , csm bucuresti zalau handbal , csm bucuresti final four cupa romaniei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...