Video CSM Bucureşti - Buducnost 26-20. Bronz pentru fetele noastre, în Liga Campionilor
07.05.2017, 17:55CSM Bucureşti a câştigat medaliile de bronz în Liga Campionilor la handbal feminin, duminică, după ce a învins-o pe Buducnost Podgorica cu scorul de 26-20 (13-12), în finala mică a turneului Final Four jucat în ”Papp Laszlo Sportarena” din Budapesta.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce anul trecut a câştigat în premieră trofeul, CSM Bucureşti a obţinut acum medaliile de bronz, o performanţă meritorie pentru handbalul românesc.
CSM Bucureşti, învinsă sâmbătă de Vardar Skopje cu 38-33, a dominat finala mică disputată în compania echipei Buducnost, antrenorul Dragan Adzic folosind-o pe Cristina Neagu doar în prima parte a meciului. Pentru Neagu a fost ultimul său meci la Buducnost, ea urmând să joace din vară la CSM.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Începutul meciului a fost echilibrat, iar în min. 6 scorul era 4-4, după care au urmat cinci goluri la rând pentru campioana României, care s-a desprins la 9-4 (14). CSMB s-a aflat la controlul jocului până spre final, când au încasat patru goluri consecutive şi au intrat la pauză cu un singur gol în plus, 13-12.
Jocul a fost strâns după pauză câteva minute, scorul fiind egal, 14-14, în min. 33, dar au venit patru goluri ale campioanei României, pentru 18-14 (40), iar apoi Buducnost nu a mai contat, CSM Bucureşti câştigând clar, cu 26-20, spre bucuria numeroşilor spectatori români (circa 1.500) aflaţi în sala din capitala Ungariei.
Finalul a fost emoţionant, cu jucătoarele de la Buducnost îmbrăţişând-o pe Neagu, aflată în lacrimi, la mijlocul terenului, în timp ce jucătoarele CSM-ului au primit medaliile de bronz de la Narcisa Lecuşanu, oficial EHF.
CSM Bucureşti: Jelena Grubisic, Paula Ungureanu, Alina Iordache - Isabelle Gullden (9 goluri), Iulia Curea (1), Elena Dache (1), Camille Ayglon Saurina (2), Bianca Bazaliu, Aurelia Brădeanu (2), Linnea Torstensson (1), Carmen Martin Berenguer (3), Oana Manea (3), Gnonsiane Niombla (2), Anastasia Lobaci, Majda Mehmedovic (2), Simone Boehme. Antrenor: Per Andre Johansson.
Buducnost: Darly Zoqbi de Paula, Anastasia Babovic, Marta Batinovic - Dijana Ujkic (1), Cristina Neagu (3 goluri), Djurdjina Jaukovic (1), Matea Pletikosic (2), Vanesa Agovic, Dragana Cvijic, Neli Irman, Katarina Bulatovic (5), Ivona Pavicevic (2), Ema Ramusovic (4), Biljana Novovic (1), Kinga Achruk, Itana Grbic (1). Antrenor: Dragan Adzic.
Au arbitrat austriecele Ana Vranes şi Marlis Wenninger, delegat EHF a fost Janka Stasova (Slovacia), iar delegat EHF pentru arbitri Paivi Mitrunen (Finlanda).
Final meci: CSM Bucureşti - Buducnost 26-20. Victorie categorică pentru CSM Bucureşti, care şi-a asigurat medaliile de bronz în Liga Campionilor.
Min.55: CSM Bucureşti - Buducnost 24-17. Echipa lui Per Johansson păstrează diferenţa în finala mică a Ligii Campionilor.
Min.49: CSM Bucureşti - Buducnost 23-16. Iulia Curea a profitat de faptul că muntenegrencele au scos portarul şi a dus scorul la 23-16, iar CSM-ul se îndreaptă spre medalia de bronz.
Min.48: CSM Bucureşti - Buducnost 22-16. Gullden a ajuns la nouă goluri în acest meci, iar Carmen Martin a înscris pentru cea mai mare diferenţă contra lui Buducnost, de şase goluri.
Min.45: CSM Bucureşti - Buducnost 20-15. Campioana României s-a distanţat la cinci goluri după o nouă aruncare de la şapte metri transformată de Isabelle Gullden.
Min.40: CSM Bucureşti - Buducnost 18-14. Majda Mehmedovic a distanţat-o din nou pe CSM la patru goluri.
Min.35: CSM Bucureşti - Buducnost 15-13. Gullden a marcat din şapte metri şi e cea mai bună marcatoare a româncelor din acest meci, cu cinci reuşite.
Pauză la Budapesta: CSM Bucureşti - Buducnost 13-12. Final slab de repriză al româncelor. Campioana Muntenegrului a încheiat primele 30 de minute cu un handicap de un singur gol.
Min.26: CSM Bucureşti - Buducnost 12-8. Campioana României păstrează avantajul de patru goluri contra echipei Cristinei Neagu.
Min.21: CSM Bucureşti - Buducnost 10-6. Antrenorul campioanei Muntenegrului a solicitat time-out după o nouă paradă a Paulei Ungureanu.
Min.16: A şasea paradă din acest meci pentru Paula Ungureanu, care "închide" poarta celor de la CSM Bucureşti.
Min.13: CSM Bucureşti - Buducnost 9-4. Al treilea gol al Oanei Manea şi reuşita Majdei Mehmedovic au distanţat-o şi mai mult pe CSM Bucureşti în acest meci. Echipa lui Per Johansson arată cu totul altceva faţă de semifinala de sâmbătă.
Min.10: CSM Bucureşti - Buducnost 7-4. Campioana Europei de anul trecut s-a distanţat la trei goluri după a doua reuşită a suedezei Gullden. Paula Ungureanu a avut o serie de intervenţii foarte bun în acest start de partidă.
Min.6: CSM Bucureşti - Buducnost 4-3. Aurelia Brădeanu a adus-o în premieră în avantaj pe CSM.
Min.4: CSM Bucureşti - Buducnost 3-3. Cristina Neagu a marcat deja două goluri în acest meci, însă Isabelle Gullden a egalat pentru campioana României.
Min.3: CSM Bucureşti - Buducnost 2-2. Început echilibrat de partidă la Budapesta.
UPDATE 16:15 A început finala mică a Ligii Campionilor, CSM Bucureşti - Buducnost Podgorica.
Etichete: buducnost , csm bucuresti , neagu , johansson , gullden , csm bucuresti buducnost
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...