Video CSM București - Bietigheim 28-28. ”Tigroaicele” au egalat la ultima fază și rămân neînvinse în grupă
articol scris de Digi Sport25.09.2022, 18:32
CSM București, vicecampioana României, și Bietigheim, campioana Germaniei, au încheiat la egalitate, scor 28-28, în etapa a treia a grupelor Champions League la handbal feminin, în direct la Digi Sport 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
CSM București - Bietigheim 28-28. ”Tigroaicele” au egalat la ultima fază și rămân neînvinse în grupă
A fost o evoluție sub așteptări pentru CSM București, în Sala Polivalentă, iar Bietigheim a condus la pauză cu 16-13.
În repriza a doua, CSM București a reușit o revenire pe tabelă și a egalat la 18, apoi a preluat conducerea.
Spre finalul partidei, campioana Germaniei a jucat mai bine și a avut un avans de două goluri (26-24, 28-26).
În ultimul minut de joc, Dembele și Aune au înscris pentru vicecampioana României, care obține un punct in extremis.
Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a partidei, cu opt goluri. Din echipa bucureșteană s-au mai remarcat Crina Pintea (6 goluri) și Malin Aune (4 goluri), precum și portarul francez Laura Glauser, care a avut mai multe parade spectaculoase.
De la Bietigheim au ieșit în evidență Mala (5 goluri), Kudlacz-Gloc (5 goluri) și Jensen Ostergaard (4 goluri).
CSM București și Bietigheim sunt la egalitate în Grupa A, cu câte cinci puncte. Lider este Kristiansand, cu șase puncte.
- În runda următoare din grupele EHF Champions League, CSM București joacă în deplasare cu echipa daneză Odense, pe 9 octombrie, de la ora 17:00, în direct pe Digi Sport.
CSM București - Bietigheim 28-28, pe Digi Sport 1
Min. 60: CSM - Bietigheim 28-28. "Tigroaicele" egalează la ultima fază a meciului, prin norvegianca Aune, și obțin un egal.
Min. 58: CSM - Bietigheim 26-28. Ratare cu poarta goală pentru Omoregie, apoi germancele se distanțează. Adi Vasile cere time-out!
Min. 53: CSM - Bietigheim 24-26. Bucureștencele sunt în inferioritate numerică.
Min. 48: CSM - Bietigheim 23-24. Trei goluri la rând pentru echipa germană, iar Adi Vasile cere time-out. Moment dificil pentru vicecampioana României.
Min 39: CSM - Bietigheim 20-18. Revenire superbă pentru bucureștence! Crina Pintea înscrie pe contraatac.
Min. 35: CSM - Bietigheim 16-17. Dindiligan și Pintea înscriu două goluri rapide, iar "tigroaicele" se apropie pe tabelă.
Min. 31: CSM - Bietigheim 13-17. Maala înscrie pentru echipa germană în debutul reprizei secunde!
Min. 30: CSM - Bietigheim 13-16. Final de primă repriză în Sala Polivalentă!
- Pentru CSM București au înscris Neagu (5), Dembele (2), Pintea (2), Aune (1), Omoregie (1), Ramusovic (1), Zaadi (1).
Min. 29: CSM - Bietigheim 13-15. Cristina Neagu înscrie pentru a cincea oară în această primă repriză, de la 7 metri.
Min. 14: CSM - Bietigheim 7-9. Cristina Neagu înscrie de la 7 metri, iar echipa germană este din nou în inferioritate numerică.
*Cristina Neagu a ajuns la 1.000 de goluri marcate în Champions League.
Min. 8: CSM - Bietigheim 3-5. Superioritate de două minute pentru bucureștence, după eliminarea lui Mala.
Min. 3: CSM - Bietigheim 2-2! Cristina Neagu înscrie primul ei gol în acest meci.
UPDATE 17:00 Începe meciul din Sala Polivalentă!
CSM București - Bietigheim, LIVE VIDEO, 17:00, Digi Sport 1. ”Tigroaicele”, în căutarea unui nou succes în grupele Champions League
CSM București a reușit să câștige primul său meci din grupele EHF Champions League, contra lui Krim Ljubljana, scor 30-28, iar în al doilea a învins-o mai clar pe Brest, scor 33-26, în deplasare.
Înaintea meciului direct de duminică după-amiaza, CSM București și Bietigheim se află la egalitate de puncte, dar sportivele din Germania au un golaveraj mai bun. Bietigheim le-a învins în primele două meciuri din grupă pe Most, scor 46-23 și pe Ferencvaros, scor 40-20.
În clasamentul Grupei A, Bietigheim se află pe locul trei, în timp ce elevele lui Adi Vasile ocupă poziția a patra în ierarhie.
Clasament Champions League, Grupa A
Cum s-a descurcat CSM București în meciul anterior din grupele Champions League
CSM București a reușit să se impună pe terenul lui Brest, scor 33-26, în cadrul grupei A din Champions League.
Elevele lui Adi Vasile au marcat primele, prin Aune. După primele 10 minute de joc, echipele se aflau la egalitate, scor 5-5.
Prima repriză a continuat, însă, fantastic pentru românce, care au încheiat cu un avantaj de patru goluri. Diferența a fost menținută o mare parte din partea secundă, iar spre final "tigroaicele" au turat motoarele și mai tare.
CSM București a reușit să încheie meciul la 7 goluri diferență, după ce Pintea a marcat în ultimele secunde de joc.
După acest rezultat, CSM București a urcat pe locul 3 în grupa A, la egalitate de puncte (4) cu Bietigheim și Kristiansand. De partea cealaltă, Brest este pe penultima poziție, cu niciun punct.
Etichete: csm bucuresti , champions league handbal , bietigheim , csm bucuresti bietigheim , adi vasile , grupa a champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...