Cristina Neagu și Eliza Buceschi, în cea mai bună echipă din Champions League la handbal feminin
08.05.2015, 17:42Handbalistele Cristina Neagu (Buducnost Podgorica) şi Eliza Buceschi (HCM Baia Mare) au fost incluse în All Star Team a Champions League, prima pentru titlul de cel mai bun inter stânga, iar cea de-a doua drept cea mai bună tânără jucătoare sub 23 de ani.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Conform anunţului de vineri al Federaţiei Europene de Handbal (EHF), componenţa All Star Team a fost decisă în urma voturilor a peste 22.000 de fani.
All Star Team, sezonul 2014-2015, este formată din următoarele jucătoare:
Siraba Dembele (Vardar, 30,2% din voturi) - cea mai bună extremă stânga,
Cristina Neagu (Buducnost, 40,8%) - cel mai bun inter stânga,
Heidi Loke (Gyor, 57.9%) - cel mai bun pivot,
Aniko Kovacsics (Gyor, 28.2%) - cel mai bun centru,
Nora Mork (Larvik, 30.9%) - cel mai bun inter dreapta,
Linn-Kristin Riegelhuth Koren (Larvik, 29.3%) - cea mai bună extremă dreapta,
Sandra Toft ( Larvik HK, 35.8%) - cel mai bun portar,
Dorina Korsos ( Gyor, 23%) - cea mai bună apărătoare şi
Eliza Buceschi (HCM Baia Mare, 24,9%) - cea mai bună tânără jucătoare sub 23 de ani.
De asemenea, cel mai bun antrenor al sezonului 2014-2015 în Liga Campionilor a fost ales spaniolul Ambros Martin, de la Gyor ETO.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
EHF a nominalizat 50 de jucătoare şi antrenori, provenind de la 12 cluburi şi având 18 naţionalităţi, câte cinci pentru titlul cel mai bun portar, cea mai bună extremă stânga, cel mai bun inter stânga, cel mai bun centru, cel mai bun pivot, cel mai bun inter dreapta, cea mai bună extremă dreapta, cea mai bună apărătoare, cea mai bună tânără jucătoare (sub 23 de ani) şi cel mai bun antrenor.
Între jucătoarele nominalizate s-au aflat şi Valentina Elisei-Ardean (HCM Baia Mare), pentru cea mai bună extremă stânga, Alexandra Do Nascimento (HCM Baia Mare) pentru cea mai bună extremă dreapta, Gabriella Szucs (HCM Baia Mare) pentru cea mai bună apărătoare, Lois Abbingh (HCM Baia Mare) pentru cea mai bună tânără jucătoare, iar Tone Tiselj (HCM Baia Mare) a fost nominalizat pentru titlul de cel mai bun antrenor.
All Star Team, decisă prin voturile fanilor, este la a doua ediţie după cea din sezonul 2013-2014, când s-au înregistrat 18.000 de voturi.
Etichete: digisport , cristina neagu , eliza buceschi , program digisport , neagu buceschi , cristina neagu all star team , eliza buceschi all star team
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Din 2022, Asiia Nesoeva, o jurnalistă din Tatarstan, colecționează ultimele mesaje pe care soldații...