Exclusiv Cristina Neagu s-a umplut de bani! A devenit cel mai bine plătită handbalistă din lume
articol scris de Digi Sport29.12.2021, 12:32
Cristina Neagu (33 de ani) a semnat un nou contract cu CSM București, unul care-i va aduce și un plus important din punct de vedere financiar.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cea mai bună handbalistă a lumii este acum și sportiva din acest domeniu cu cel mai mare salariu din lume. La băieți, Karabatic, Hansen, Sagosen au aproximativ un milion de euro pe sezon.
Galerie Foto
Neagu, care evoluează la CSM București din 2017, și-a prelungit actuala înțelegere cu doi ani, după ce a fost ademenită și cu un salariu pe măsură. Potrivit unor surse Digi Sport, Cristina va încasa acum un salariu în valoare de 20.000 de euro pe lună, după ce până acum a fost remunerată cu 17.500 de euro.
Salariul pe care-l va primi de acum înainte Neagu este cel mai mare din handbalul feminin mondial. Până acum, Amorim, de la Rostov, avea 18.500 de euro pe sezon.
- Pe Karabatic, Hansen, Sagosen, dar și pe ceilalți mari jucători din handbalul masculin îi veți putea vedea din 13 ianuarie ÎN DIRECT la Digi Sport, la EURO 2022.
În România, al doilea contract la fete îl are Alexandrina Barbosa (35 de ani), legitimată la Bistrița, cu aproximativ 15.000 de euro pe lună. Sportiva din Portugalia a jucat și la CSM București (2020-2021), dar a avut parte de un salariu mai mic: 12.500 de euro.
Cristina Neagu rupe tăcerea: "Merit fiecare euro din acel salariu!" Ce spunea în aprilie 2021
În primăvara acestui an, mai exact în luna aprilie, Neagu a vorbit deschis despre salariul ei de la CSM.
"Voi juca la CSM încă un an, apoi o să vedem. În funcţie de cum mă simt, de rezultate… Toate lucrurile astea contează. Aş vrea să văd că avem o echipă în adevăratul sens al cuvântului, o echipă care se bate pentru toate trofeele.
Trebuie să ştii că mergi în direcţia bună", spunea, la acea vreme. Cristina Neagu.
”Ştiu că există această discuţie, se vorbeşte despre salariul meu. M-a deranjat lucrul ăsta la început. A fost o chestiune destul de stresantă. Nu e neapărat treaba mea de unde vin banii clubului.
Eu am semnat pe un salariu, prin ceea ce fac pentru echipă merit fiecare euro din acel salariu. Asta e datoria mea. Să joc pentru echipă, nu să ştiu de unde vin banii. Toate echipele de handbal sunt sponsorizate din bani publici.
Nu ştiu de ce se vorbeşte doar de salariul meu. Şi celelalte jucătoare sunt plătite din bani publici", a mai afirmat Cristina Neagu..
Etichete: csm bucuresti , cristina neagu , cristina neagu csm bucuresti , salariu cristina neagu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...