Cristina Neagu, primii pași după operația la ligamentele încrucișate. Mesajul celei mai bune handbaliste a lumii
10.01.2019, 22:30Cristina Neagu s-a operat miercuri la genunchiul drept, în Belgia, după ce a suferit o ruptură de ligamente încrucișate în luna decembrie, în timpul partidei România - Ungaria 29-31, de la Campionatul European. După mai puțin de două zile, interul stânga s-a ridicat din pat și a ținut să posteze un mesaj pe rețelele de socializare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Primii pași sunt întotdeauna cei mai dificili", a scris Neagu, care va sta departe de terenul de joc aproape o jumătate de an.
Costul intervenției chirurgicale a fost plătit de Federația Română de Handbal.
Cristina Neagu, a doua ruptură de ligamente și a treia intrervenție chirurgicală majoră din carieră
Neagu a mai suferit o ruptură de ligamente încrucișate și în urmă cu 5 ani, dar la genunchiul stâng, iar atunci s-a operat tot în Belgia.
Pentru că problema este una cât se poate de serioasă, sezonul actual este terminat pentru cea mai bună jucătoare a lumii, Neagu urmând să revină în lotul lui CSM Bucureşti abia undeva în luna iulie, durata de recuperare pentru o asemenea accidentare fiind estimată la jumătate de an. Tot în vară expiră și contractul Cristinei cu CSM București, însă oficialii clubului îi vor propune prelungirea.
Neagu a mai suferit o intervenție chirurgicală majoră, în cariera sa, la umărul drept, în SUA, în urma căreia a stat departe de teren un an şi jumătate.
Digi Sport transmite Campionatul European și Campionatul Mondial de Handbal, atât la feminin, cât și la masculin, în următorii de 3 ani.
Etichete: cristina neagu , cristina neagu operatie , cristina neagu accidentare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...