Cristina Neagu ”i-a citit” gândurile lui Ambros Martin, înaintea semifinalei cu Gyor
25.04.2018, 19:07CSM București trebuie să o elimine pe Gyor pentru a juca o nouă finală de Liga Campionilor la handbal feminin. Chiar dacă nu mai este la fel de puternică, precum în anii precedenți, cel puțin asta susține Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă din lume spune că semifinala va fi tratată cu mare seriozitate. În plus, Neagu pare că ”i-a citit” deja gândurile lui Ambros Martin, nimeni altul decât antrenorul maghiarelor, dar și selecționerul României.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Nu cred că vor lua măsuri speciale împortiva mea, pentru că noi avem jucătoare foarte bune pe fiecare post iar Ambros știe lucrul acesta. Așa că o să pregătească meciul astfel încât toate de la noi din echipă să fim anihilate. Eu cred că dacă ne apărăm foarte bine, ne repliem rapid și nu primim goluri ușoare, atunci vom reuși să înscriem și va fi bine. Este o balanță în handbal. Atunci când te aperi bine, mergi cu mai multă încredere în atac, nu te mai stresezi, ești mai relaxat, că știi că poți să te aperi și ai din nou mingea.
Trebuie să ne gândim că este o semifinală de Liga Campionilor și că orice minge, orice fază contează. Așa că sper ca toată lumea să fie la potențial maxim, mai ales portarii noștri”, a spus Cristina Neagu.
CSM Bucureşti - Gyor a fost finala Ligii de acum doi ani, când campioana României a cucerit trofeul după loviturile de departajare. Sezonul trecut, unguroaicele au cucerit trofeul, iar CSM Bucureşti a încheiat Final Four-ul pe locul 3.
„Am început pregătirea imediat după cel de-al doilea meci cu Metz. Ştim toţi cine e Gyor, actuala campioană a Europei, joacă din nou acasă cu 10.000 de oameni în spate, însă încercăm să ne pregătim cât putem de bine pentru că ne dorim foarte tare să ajungem să jucăm finala. Scorul pleacă de la 0-0, nu cred că Gyor este sperietoarea din alte sezoane. Şi noi am avut urcuşuri dar şi coborâşuri, din păcate, însă ştim că într-o zi bună CSM Bucureşti poate să învingă orice echipă din lume. Îmi doresc să câştig titlul cu o echipă din România şi şansele sunt foarte mari de vreme ce mergem la Final Four”, a mai spus Neagu.
Etichete: csm bucuresti , cristina neagu , neagu , ambros martin , neagu gyor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...