Cristina Neagu a spulberat poarta Poloniei. Românca e golgheterul Campionatului Mondial
20.12.2015, 16:47UPDATE: În minutul 38:40, Cristina Neagu a marcat golul cu numărul 61. Era deja singură pe locul 1! Apoi, în minutul 42:40, a venit şi al 62-lea, iar în 45:18 golul cu numărul 63. Chiar dacă se va mai disputa şi finala mare, sportiva din România este cea mai bună marcatoare de la competiţia din Danemarca. La finalul meciului cu Polonia, logic, interul nostru stânga a fost desemnat cea mai bună jucătoare a finalei mici. Şi n-ar fi exclus să fie aleasă şi cea mai bună jucătoare a turneului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În ultima secundă a primei reprize, când România avea două jucătoare eliminate, Cristina Neagu a reuşit al şaptelea gol al finalei meci cu Polonia, datorită căreia a urcat pe primul loc în clasamentul golgheterelor. A fost un nou gol extraordinar, un trasor de la 9 metri, de pe partea dreaptă a atacului nostru, care a explodat în plasa porţii poloneze.
Cristina ajungea în acel moment la 60 de goluri, adică tot atâtea câte a adunat muntenegreanca Jovanka Radicevic, cea care astăzi marcase de şapte ori în meciul Franţa-Muntenegru 34-23, pentru locurile7-8. Aşa că Neagu va fi golgheter şi la acest Mondial, după ce la fel se întâmplase şi la Campionatul European din 2010, când am câştigat medaliile de bronz. De altfel, cea supranumită "Messi din handbal" a fost şi golghetera Ligii Campionilor în 2015, când a marcat de 102 ori în 15 meciuri pentru Buducnost, rezultat identic cu Andrea Penezic, de la Vardar Scopje.
Cristina Neagu este nominalizată la secţiunea Sportivul anului din România din cadrul Premiilor Digi Sport. Intră şi tu AICI şi votează cei mai buni sportivi ai anului 2015.
La echipa anului este nominalizată și naționala de handbal a României. Îți poți vota echipa preferată AICI.
Etichete: finala mică , golgheter , cristina neagu , cm de handbal , polonia romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...