Covaciu, antrenor U Jolidon Cluj: “Cel mai bun rezultat din ultimii opt ani“
25.05.2013, 14:00Handbalistele de la U Jolidon au fost premiate de municipalitatea din Cluj pentru performanţa din acest sezon - locul 3 obţinut în Liga Naţională.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Chiar dacă au fost eliminate prematur din Cupa României, ardelencele rămân cu amintiri frumoase din acest sezon, în care au jucat în premieră în Liga Campionilor.
“Am trecut prin momente frumoase și bune anul acesta, încununate cu participarea în Liga Campionilor. Calificarea a fost meritul total al fetelor, dar insuccesul de mai departe îmi aparține. Am avut și probleme cu accidentările, dar e bine că ne-am clasat pe locul trei până la urmă. Pentru mine, este cel mai bun rezultat din ultimii opt ani“, a spus Gheorghe Covaciu, antrenorul celor de la Jolidon.
Antrenorul Gheorghe Covaciu şi-a încheiat colaborarea cu formaţia ardeleană. După opt ani la Cluj, tehnicianul este aproape de a o prelua pe Minaur Baia Mare. Covaciu speră ca fostele sale eleve să continue evoluţiile bune şi după plecarea sa.
“Felicit fetele și le doresc ca pe viitor să aibă rezultate mai bune. Eu sunt mulțumit cu ce am realizat aici. Când am venit de la Rapid, acum opt ani, am preluat echipa de jos și am dus-o cât am putut de sus“, a conchis Covaciu.
Etichete: gheorghe covaciu , covaciu , covaciu u jolidon cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...