Cine îi va plăti salariul Cristinei Neagu în următoarele 6 luni! Anunțul făcut de CSM București
18.12.2018, 17:43Cristina Neagu a suferit o ruptură de ligamente încrucișate la Campionatul European de handbal și va lipsi în următoarele șase luni. Clubul CSM București a anunțat cine va plăti operația pe care cea mai bună jucătoare a lumii o va susține la începutul anului viitor. Mai mult, campioana României vrea ca EHF să îi plătească integral salariul sportivei noastre în perioada în care nu va fi pe teren.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Operația și recuperarea Cristinei vor fi făcute pe banii Federației Române de Handbal, deoarece accidentarea s-a produs la națională, iar jucătoarele au asigurări medicale.
CSM București va solicita Federației Europene de Handbal plata integrală a salariului Cristinei pentru perioada de indisponibilitate. Contractul Cristinei Neagu cu CSM expiră în vara anului 2019, iar noi suntem interesați de prelungire”, a spus Andrei Luca, pentru Libertatea.
Cristina Neagu are un salariu lunar de 17.366 de euro. Asta presupune că CSM încearcă să primească peste 104.000 din partea Federației Europene de Handbal.
Mesajul Cristinei Neagu pentru EHF după accidentarea de la CE
Cea mai bună jucătoare a lumii a avut un mesaj direct către conducerea EHF, după partida cu Olanda, care ne-a lăsat în afara medaliilor.
”Cum au spus și jucătoarele olandeze, a fost un turneu greu pentru toată lumea, toată lumea este obosită. Poate ar trebui că EHF să se gândească la un alt sistem, să nu mai fim atât de obosite, să nu ne accidentăm. Cred că e o problemă care ar trebui rezolvată pe viitor", a spus Cristina Neagu în cadrul unei conferințe de presă.
Digi Sport va transmite Campionatul European și Campionatul Mondial de Handbal, atât la feminin, cât și la masculin, în următorii de 3 ani.
Etichete: cristina neagu , campionatul european de handbal , accidentare cristina neagu , salariu cristina neagu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...