Video Ce nebunie! În minutul 59:55, Norvegia era în atac și Spania ”acasă”. Dar ibericii s-au calificat dramatic în semifinalele CM
articol scris de Digi Sport26.01.2023, 12:36
Miercuri, în direct la Digi Sport, au fost stabilite semifinalele Campionatului Mondial de handbal masculin din Suedia și Polonia. Franța, Suedia, Spania și Danemarca au prins ”careul de ași”.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Spania s-a calificat în semifinalele CM de handbal la capătul unui meci ”nebun”
Cel mai dramatic meci din sferturi a fost cel dintre Norvegia și Spania. Partida a fost una deosibit de echilibrată, însă nordicii se îndreptau spre victorie în ultimele secunde. Cu avantaj de un gol pe tabelă, Norvegia a pornit la un ultim atac, iar singura șansă a ibericilor era aceea de a ieși om la om.
Acest lucru s-a și întâmplat, iar cei doi arbitri au ridicat imediat brațul pentru pre-pasiv. Totuși, formația pregătită de Jonas Wille a scăpat de ”pressing-ul” spaniolilor și a avut șansa de a închide meciul, dar unul dintre jucătorii norvegieni, inexplicabil, în loc să se ducă spre poarta adversă, a ales o pasă înapoi, iar nordicii au fost sancționați pentru joc pasiv.
Mai erau 5 secunde de joc. Spaniolii au repus repede și Dani Dujshebaev a marcat golul care a trimis duelul în prelungiri chiar înainte de expirarea timpului regulamentar.
Apoi a fost rândul nordicilor a smulgă egalarea (29-29), cu cinci secunde înainte de finalul primei reprize a prelungirilor, prin Kristjan Bjoernsen. Scandinavul a fost apoi cel care a ratat egalarea, la ultimul atac, în faţa portarului Gonzalo Perez De Vargas, după ce Dani Dujshebaev reuşise golul care a făcut în cele din urmă diferenţa, cu 45 de secunde înainte de final.
Astfel, Spania, vicecampioana europeană şi medaliată cu bronz la CM 2021 şi la JO 2020, a avut nevoie de două reprize de prelungiri pentru a trece de Norvegia, cu 35-34.
Ce s-a întâmplat în celelalte sferturi de finală
Suedia, echipa gazdă şi campioana europeană en titre, a învins Egiptul cu 26-22, însă l-a pierdut pe Jim Gottfridsson, ieşit accidentat la o mână. Niclas Ekberg a înscris 6 goluri, iar Lukas Sandell şi Eric Johansson, câte 4, pentru scandinavi, vicecampioni mondiali în urmă cu doi ani. Pentru africani, Mohamed Shebib (CS Dinamo Bucureşti) a marcat 4 goluri, iar Ali Zein (CS Dinamo), un gol.
Franţa, campioana olimpică en titre, care a încheiat pe patru ediţia precedentă a Mondialului, a câştigat fără emoţii în faţa Germaniei, cu 35-28, având un portar în zi de graţie, rezerva Remi Desbonnet, după 14 mingi parate din 30 de aruncări.
Danemarca a surclasat Ungaria în celălalt sfert de finală, cu 40-23. Matias Gidsel a marcat 9 goluri şi a dat patru pase decisive.
Danezii au stabilit un record de invincibilitate cu acest prilej la Campionatul Mondial, 26 de meciuri consecutive, ultima oară pierzând în 2017, în optimi, contra Ungariei.
Rezultatele sferturilor de finală de la CM de handbal masculin:
- Norvegia – Spania 34-35
- Danemarca - Ungaria 40-23
- Franța – Germania 35-28
- Suedia – Egipt 26-22
Semifinalele CM de handbal masculin vor avea loc vineri:
- Spania - Danemarca (la Gdansk, 19:00)
- Suedia - Franţa (Stockholm, 22:00)
Etichete: campionatul mondial de handbal , spania handbal , semifinale cm handbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...