Ce au scris maghiarii după accidentarea horror a Cristinei Neagu din meciul direct
13.12.2018, 10:05Presa maghiară tratează pe larg accidentarea Cristinei Neagu. Programul mult prea încărcat e principala cauză pentru problemele de sănătate avute de sportivele prezente la Campionatul European.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Naţionala României a fost învinsă de Ungaria cu scorul de 31-29 (17-17), miercuri, la Nancy, în ultimul meci din Grupa principală 2, dar s-a calificat în semifinale. Dincolo de meciul propriu-zis, un eveniment nefericit a pus pe jar lumea handbalului mondial. Accidentarea Cristinei Neagu a fost tratată pe larg de toate siteurile de specialitate din Vest. Ungaria nu a făcut, evident, excepţie, ziarele de la Budapesta vorbind despre neşansa avută de marea noastră campioană.
"Şoc la Nancy! Jucătoarele au început să ţipe şi să plângă când una dintre cele mai bune jucătoare din lume s-a accidentat", titrează maghiarii, care apoi explică faptul că sunt şanse mari ca sportiva noastră să aibă ruptură de ligamente încrucișate.
Sursa citată vorbeşte despre programul extrem de aglomerat de la European, unde sportivele au foarte puţin timp de odihnă între meciuri. În condiţiile în care toate partidele se joacă la o intensitate foarte ridicată, e de la sine înţeles că apariţia accidentărilor e doar o chestiune de timp. "Trebuie să ne protejăm jucătoarele într-un fel sau altul. Fetele sunt distruse una câte una. Am în acest moment şase sportive acasă din cauza accidentărilor", a spus selecţionerul maghiarelor, Kim Rasmussen.
Semifinala Campionatului European de handbal feminin, dintre Rusia și România se va disputa vineri, 14 decembrie de la ora 18:30 şi va fi LIVE TEXT, pe digisport.ro.
Etichete: neagu , accidentare neagu , neagu accidentare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...