Ce au făcut japonezii când au văzut bannerul afișat de fanii maghiari la meciul cu România
07.12.2019, 10:29România a reușit o calificare incredibilă în grupele principale ale Campionatului Mondial de handbal feminin din Japonia, după victoria cu 28-27 în fața Ungariei. Fanii maghiari prezenți în sală au afișat un banner la adresa românilor, iar forțele de ordine au intervenit pentru a confisca pânza respectivă.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Pe banner-ul suporterilor apărea scris mesajul: "Valea Uzului, pâmânt maghiar! 04/06/1920, totul înapoi". Data de 4 iunie 1920 face refererie la data semnării Tratatului de la Trianon. În urma actului semnat după Primul Război Mondial, Marile Puteri au recunoscut unirea Transilvaniei cu România și au stabilit frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi.
Organizatorii CM de handbal feminin au intervenit prompt, după ce suporterii maghiari au afișat banner-ul, scrie presa din Ungaria. Index.hu anunță că, în ciuda rezistenței fanilor, japonezii au reușit, în cele din urmă, să scoată banner-ul din sală. La partida de ieri, în sală au fost prezenți aproximativ 20 de fani maghiari și tot atâția susținători români.
Campionatul Mondial de handbal feminin | România va debuta duminică în grupele principale
România va juca primul meci din Main Round, duminică, de la ora 8:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în aplicația Digi Online, împotriva câştigătoarei grupei D, Rusia, care a învins Suedia, în ultimul meci din grupă, cu 30-22.
Va urma partida cu Suedia, a doua clasată din grupa D, marţi, 10 decembrie, de la ora 13:30, şi duelul cu Japonia, programat miercuri, 11 decembrie, tot de la ora 11:00.
Programul României în grupele principale
- Duminică, 8:00: România - Rusia, Digi Sport 1
- Marţi, 13:30: România - Suedia, Digi Sport 1
- Miercuri, 11:00: România - Japonia, Digi Sport 1
Grupa principală 1
Grupa principală 2
Semifinalele vor avea loc vineri, 13 decembrie, iar finala duminică, 15 decembrie.
Locul 3 din fiecare din cele două grupe principale va juca meciul pentru locurile 5-6, iar echipele clasate pe locul 4 se vor înfrunta pentru poziţiile 7-8.
Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia se vede pe Digi Sport și în aplicația Digi Online.
Etichete: romania , ungaria , cm de handbal feminin , banner ungaria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...