Carmen Martin și-a anunțat plecarea de la CSM București. Pierdere importantă pentru ”tigroaice”
articol scris de Digi Sport23.12.2021, 16:18
Extrema dreapta Carmen Martin (33 de ani) a semnat un precontract cu formația suedeză Savehof și va părăsi pe CSM București, în vară.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Aleasă drept cea mai bună jucătoare pe postul său la ultima Cupă Mondială, iberica a simțit că este momentul să schimbe peisajul. Va juca în Suedia, acolo unde a semnat un contract valabil pe două sezoane, până în 2024.
Galerie Foto
Carmen Martin pleacă de la CSM București!
Carmen Martin mai are contract până în vară cu CSM București, dar a refuzat să-și continue aventura în România, după doi ani. De asemenea, Carmen Martin a mai jucat la CSM București, în perioada 2014-2017, când a preferat să plece la Nice.
Experimentat handbalistă are o medalie olimpică de bronz cu naționala Spaniei (2012), dar și o medalie mondială de bronz (2011) și două europene de argint (2008 și 2014).
A făcut parte din echipa CSM București ce ridica trofeul Ligii Campionilor în 2016, după o finală cu Gyor, decisă la aruncări de la șapte metri.
La Savehof, Carmen Martin ar putea fi colegă din nou cu Isabella Gullden, cea care conducea CSM București spre titlul continental în 2016.
În acest moment, Gullden evoluează pentru Vipers Kristiansand, însă este tentată să se întoarcă la clubul unde a făcut primii pași profesioniști în handbal.
În actuala ediție a Ligii Campionilor la handbal feminin, Savehof este pe locul 7 în Grupa B, cu 4 puncte în 8 runde, în timp ce CSM București este pe locul 4, în Grupa A, cu 8 puncte.
Etichete: csm bucuresti , savehof , carmen martin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...