Brazilia e noua campioană mondială la handbal feminin! 22-20 în finala cu Serbia
22.12.2013, 20:29Echipa de handbal feminin a Braziliei a cucerit, duminică, la Belgrad, titlul mondial, după ce a învins în finala mare a competiţiei reprezentativa Serbiei, cu scorul de 22-20 (13-11), în faţa de 20.000 de spectatori.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
A fost a doua victorie obținută de formația sud-americană contra gazdelor, după cea din faza grupelor, când s-a impus cu 25-23. Acum, elevele danezului Morten Soubak au condus la startul meciului, dar Serbia a revenit și după 12 minute a preluat prima oară avansul pe tabelă.
Până la pauză însă braziliencele au revenit, reușind să marcheze de patru ori consecutiv de la 9-10 și au intrat la cabine în avantaj. Iar la reluare au dus diferența la cinci goluri, moment în care gazdele au declanșat cursa de urmărire.
Portărița Katarina Tomasevic a apărat trei aruncări de la 7 metri, două într-un singur minut, și cu 4 minute înainte de final Serbia a reușit săe galeze, 19-19. A fost momentul în care s-a remarcat decisiv Mayssa Pesoa, a doua portăriță a Braziliei, care a salvat trei șuturi consecutive ale adversarelor.
Coechipiera ei Barbara Arenhart a fost desemnată însă cel mai bun portar al turneului, în vreme ce Eduarda Amorim a fost desemnată cea mai bună jucătoare a Mondialului.
Tot duminică s-a disputat şi finala mică a Mondialelor din Serbia, medalia de bronz revenind Danemarcei, care a învins Polonia, cu scorul de 30-26 (12-15).
Naţionala României a fost eliminată, în 15 decembrie, în optimile de finală de Polonia, cu scorul de 31-29 (13-17).
Clasamentul final al CM din Serbia este următorul: 1. .Brazilia, 2. Serbia, 3. Danemarca, 4. Polonia, 5. Norvegia, 6. Franţa, 7. Germania, 8. Ungaria, 9. Spania, 10. România, 11. Muntenegru, 12. Coreea de Sud, 13. Olanda, 14. Japonia, 15. Cehia, 16. Angola, 17. Tunisia, 18. China, 19. Argentina, 20. Congo, 21. Paraguay, 22. Algeria, 23. Republica Dominicană şi 24. Australia.
Etichete: handbal , serbia , handbal feminin , brazilia , brazilia serbia 22-20 , campionatul mondial handbal feminin , brazilia campioana mondiala , brazilia campioana mondiala handbal feminin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...