Berbecaru, încântat după prima victorie din Rusia! "A contat că am rezolvat din problemele financiare"
02.03.2013, 17:33Preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, s-a declarat încântat de victoria obținută de vâlcence în deplasarea de la Zvezda. El spune că succesul cu 26 la 23 a arătat nu doar valoarea jucătoarelor lui Jakob Vestergaard, ci şi caracterul lor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Meciul de astăzi s-a jucat sub cea mai mare presiune din acest sezon. A fost un meci în deplasare, am câştigat şi am reuşit să facem şi o premieră: prima victorie în Rusia. Am mai avut un egal, dar aceasta e şi mai preţioasă, e în fază superioară de Liga Campionilor. Fetele au arătat astăzi nu doar ce valoare reală au, ci şi caracter.
Rezultatul arată că Oltchim a început să joace la valoarea sa, iar de acum încolo, dacă nu apar probleme de sănătate, cred că echipa se va duce spre obiectiv. Cu certitudine a contat şi faptul că am reuşit să rezolvăm o parte din problemele financiare, au jucat şi ele mai liniştite şi au văzut că ne pasă cu adevărat.
Nu am avut timp să discutăm şi să mediem problemele cu cele patru jucătoare care au depus memorii, dar o vom face la revenirea echipei. Sunt şi ele, ca toată echipa, conştiente că suntem aproape de performanţă, iar noi vom face eforturi în continuare să le asigurăm tot ce trebuie pentru a ne îndeplini obiectivul", a declarat Petre Berbecaru, pentru MEDIAFAX.
În primele trei partide din grupă, Oltchim a cedat în faţa unguroaicelor de la FTC Budapesta, cu 22-23, şi a slovenelor de la Krim Ljubljana, cu 24-28, iar pe Zvezda a învins-o, cu 29-25.
În sezonul trecut, Oltchim a fost eliminată în semifinale, de Gyor ETO, formaţia care a pierdut ulterior trofeul, în faţa celor de la Buducnost. Obiectivul echipei Oltchim în actuala stagiune este câştigarea Ligii Campionilor.
Etichete: oltchim ramnicu valcea , berbecaru , petre berbecaru , zvezda , oltchim zvezda , berbecaru oltchim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...