Berbecaru e sigur: "Din grupa 1 vor merge în semifinale Gyor şi Larvik. Din a noastră, noi şi Krim"
20.11.2012, 13:42Preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, a declarat, după tragerea la sorţi a grupelor principale ale Ligii Campionilor, că echipa din Râmnicu Vâlcea a nimerit într-o grupă accesibilă, deşi el ar fi dorit-o ca adversară pe Gyor pentru a o evita în semifinale.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Eu îmi doream să picăm cu Gyor în grupă, pentru a le evita în semifinale. Consider că în plan sportiv avem cea mai accesibilă grupă. De Gyor putem scăpa şi altfel în semifinale, adică să încheiem grupa pe acelaşi loc ca ele. Acum, ca să glumesc, dacă ele vor pierde un meci şi noi va trebui să pierdem unul. Oricum, obiectivul nostru este să câştigăm tot până la final, deci nu se pune problema să ne gândim la vreun eşec", a declarat Petre Berbecaru pentru MEDIAFAX.
CLICK AICI PENTRU GRUPELE PRINCIPALE ALE LIGII CAMPIONILOR
Oficialul de la Oltchim estimează că echipele care vor obţine calificarea în semifinalele Ligii Campionilor vor fi Oltchim, Krim, Gyor şi Larvik: "Din grupa întâi cred că vor merge în semifinale Gyor şi Larvik, iar din a noastră, noi şi Krim. Nu dau prea multe şanse lui Buducnost, deţinătoarea trofeului. Au pierdut cele mai bune două jucătoare, adică Popovici şi Bulatovici, care făceau cât trei sferturi din echipă. Nu au câştigat nici grupa preliminară, deci şansele sunt scăzute".
Oltchim va debuta pe teren propriu, cu Ferencvaros TC Budapesta, în 2-3 februarie 2013.
Etichete: oltchim , berbecaru , grupele principale ale ligii , berbecaru oltchim grupe principale , berbecaru despre oltchim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...