Video Atmosferă impresionantă în ”Polivalentă”! S-a stins lumina la prezentarea CSM-ului
26.01.2018, 20:43VIDEO CSM Bucureşti - Gyor. Partida dintre cele două superforțe ale handbalului feminin românesc a avut parte de o prezentare de cinci stele. Într-o sală ”Polivalentă” arhiplină și într-o atmosferă absolut senzațională, creată de cei 5.000 de spectatori care au umplut sala din București până la refuz, handbalistele au intrat în sală pe sistemul inventat în NBA. Practic, în timp ce lumina era stinsă, sportivele de la CSM București au pătruns pe teren după ce crainicul le striga numele, totul într-o maree de lumini creată de telefoanele mobile ale fanilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cererea de bilete pentru acest meci a fost una imensă. Tichetele pentru reeditarea finalei Ligii Campionilor, de acum un an și jumătate, de la Budapesta, s-au vândut de acum două săptămâni iar organizatorii au spus că ar fi putut vinde cel puțin 10.000 de bilete, dacă ar fi avut în Capitală o sală pe măsură.
Cele două formaţii s-au reîntâlnit şi sezonul trecut, când maghiarele au cucerit şi trofeul.
Din cele cinci meciuri directe, campioana României nu are nicio victorie în timpul regulamentar, dar, de data aceasta, o va avea în echipă pe Cristina Neagu, desemnată pentru a treia oară cea mai bună jucătoare a lumii în 2017.
"În handbal, când spui Cristina Neagu..e o valoare, un atu pentru noi. Avem echipă foarte puternică, totul ţine de noi, să arătăm că suntem unite", a spus Oana Manea, completată de Helle Thomsen: "Gyor e una din cele mai bune echipe, acum vom vedea de ce suntem în stare ca echipă, trebuie să învingem pe Gyor acasă".
Cel mai mare atu al celor de la Gyor este antrenorul Ambros Martin, care le cunoaşte foarte bine pe "tricolorele" de la CSM, pe care le pregăteşte la naţionala României.
"Va fi dificil din cauza calităţilor jucătoarelor de la CSM, dar şi din cauza faptului că noi nu trecem prin cea mai bună perioadă, deoarece avem câteva jucătoare accidentate" , a declarat spaniolul.
CSM Bucureşti şi Gyor sunt primele două clasate în grupa principală 1 din Liga Campionilor. Ambele pornesc cu câte şase puncte în a doua fază a competiţiei. Rostov şi Nykobing au câte patru puncte, iar Krim şi Midtjylland câte două.
Etichete: csm bucuresti , prezentare csm bucuresti , csm bucuresti gyor video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...