Alexandru Dedu este noul președinte al FRH! Fostul handbalist a adunat 104 voturi. Gațu, pe locul 3
10.02.2014, 15:45Fostul internaţional Alexandru Dedu a fost ales luni în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, învingându-i la alegerile de luni pe directorul tehnic Remus Drăgănescu şi pe Cristian Gaţu, cel care s-a aflat în fruntea forului de aproape 18 ani, mai exact din 1996.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Alexandru Dedu a strâns 104 voturi, cu șapte mai mult decât i-ar fi fost necesare pentru a fi ales din primul tur. Pe locul secund în sufragiile membrilor Adunării Generale s-a situat Remus Drăgănescu, care a strâns 56 de voturi.
Marele învins al alegerilor care au avut loc la București este Cristian Gațu, președintele încă în exercițiu al FRH, fostul mare sportiv adunând doar 32 de voturi din partea votanților. Acestea au fost cele mai echilibrate alegeri de la FRH din ultimii 20 de ani, în condițiile în care la ședință au participat delegaţi de la 192 din cele 200 de structuri sportive cu drept de vot.
Vicepreședinți vor fi Daniel Georgescu (handbal masculin) și Narcisa Lecușanu (handbal feminin).
Cine este Alexandru Dedu
În vârstă de 42 de ani, noul președinte al FRH a fost component de bază al naţionalei României, dar şi al titratei FC Barcelona, cu care a câştigat de trei ori Cupa Campionilor Europeni şi două Supercupe ale Europei.
Ca jucător, acesta a avut o carieră de excepţie, cu 232 de selecţii la reprezentativa de seniori, pentru care a marcat 399 de goluri, la diferite ediții ale CE, CM sau JO. La nivel de cluburi, a jucat în Franţa, Spania, Germania sau Portugalia, având în palmares nouă titluri de campion, din care trei în România, cu Poli Timişoara şi Steaua.
Obiective pe termen mediu și lung
Programul prin care acesta i-a convins pe alegători menționează dezvoltarea unei strategii prin care spectatorii să se regăsească în centrul atenţiei. De asemenea, selecționerii vor fi obligați să se ocupe doar de echipele representative, crearea unui campionat școlar pentru clasele V-VIII, implementarea unui program naţional de marketing pentru atragerea spectatorilor şi sponsorilor, accesarea de fonduri europene, formarea unui sistem informatic cu acces la baze de date ale meciurilor, jucătorilor, cluburilor etc.
Pe termen mediu, Dedu pune accent pe formarea de centre zonale pentru juniori, modernizarea sediului FRH şi a Sălii Lucian Grigorescu, construirea unei săli destinate doar handbalului pentru meciuri la nivel înalt, depunerea candidaturii României pentru organizarea unui turneu final de CE, iar pe termen lung propune definirea handbalului ca sport naţional, obţinerea de medalii la CE, CM şi JO, dar şi un sediu propriu al FRH.
Etichete: alexandru dedu , alexandru dedu este noul presedinte al frh , dedu , dedu handbal , alexandru dedu handbal romania , dedu presedinte al frh , gatu a pierdut alegerile , lecusanu vicepresedinte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Chiar dacă majoritatea tinerilor români cred că democrația trebuie susținută, un procent destul de...