Alexandru Dedu, după victoriile naționalei României: "Contez pe acest proiect cu Xavi Pascual!"
articol scris de Digi Sport10.01.2022, 15:41
Tricolorii lui Xavi Pascual au câștigat ambele meciuri din faza 1a calificărilor la CM2023 (33-30 cu Israel și 33-23 cu Moldova) și așteaptă deznodământul jocurilor de la Euro pentru a-și afla viitorii adversari.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Digi Sport a lansat aplicația pentru smartphone, care le oferă fanilor acces permanent la un conținut dedicat, în funcție de preferințele personale, și, totodată, o varietate de informații și competiții de neratat. Aplicația Digi Sport poate fi descărcată din Google Play sau App Store.
Naţionala masculină de handbal a României s-a calificat în faza a doua a preliminariilor Campionatului Mondial din 2023, după ce a învins selecţionata Republicii Moldova cu scorul de 33-23 (18-15), duminică seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'' din Cluj-Napoca, în ultimul meci din Grupa a 3-a din prima fază a preliminariilor.
Prezent la turneul de la Cluj, președintele FRH, Alexandru Dedu, s-a arătat mulțumit de naționala masculină.
Deţinătoare a patru titluri mondiale (1961, 1964, 1970, 1974), naţionala României a participat ultima dată la Mondial în 2011, când s-a clasat pe locul 19.
Alexandru Dedu, după victoriile naționalei României. ”Un munte de necunoscut!”
”Ne-am îndeplinit obiectivul, nici un jucător al României nu are Covid. De acum încolo este un munte de necunoscut, așteptăm să vedem rezultatele de la Campionatul European, vom juca prima dată cu cei de la locurile 16-24, apoi cu locurile 9-16.
Este un început de schimbare de generații la naționala masculină, eu contez pe acest proiect cu Xavi Pascual. Cred cu adevărat în echipă”, a spus Alexandru Dedu, președinte al Federației Române de Handbal.
Selecționerul spaniol al primei noastre reprezentative a explicat că este satisfăcut de rezultate, dar a punctat că mai este mult până departe.
”Avem nevoie de timp și meciuri să putem menține ritmul intens pe tot parcursul jocului”, a spus Xavier Pascual, selecționerul naționalei masculine de handbal a României.
Echipa națională de handbal masculin a României s-a calificat în faza a doua a preliminariilor CM 2023
Portarul Dan Vasile a apărat 7 şuturi (31%), iar Ionuţ Iancu a parat 10 aruncări (55%). Golurile echipei de peste Prut au fost reuşite de Roman Dodică 8, Dinu Untu 4, Valentin Ivancenco 3, Igor Chiseliov 2, Alexandru Pervanciuc 2, Victor Ledeniov 2, Nichita Savcenco 1, Andrei Mitrofan (portar) 1.
Meciul a fost arbitrat de ucrainenii Anatoli Novikov şi Valeri Rojkov, delegaţi EHF fiind grecul Stepan Partemian (joc) şi croatul Vladimir Sokol (arbitraj).
În celelalte meciuri din grupă, România a învins Israelul cu 33-30, iar Israelul a trecut de Republica Moldova cu 42-31. România a ocupat primul loc, cu 6 puncte, urmată de Israel, 4 puncte, R. Moldova, 2 puncte, Cipru, 0 puncte. Selecţionata Ciprului nu a mai participat la turneu din cauza unui focar de Covid-19, pierzând toate meciurile la ''masa verde'' (0-10).
- Primele două clasate s-au calificat în faza a doua a preliminariilor.
Etichete: handbal romania , alexandru dedu , handbal preliminarii mondial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...