"A trebuit să luptăm!" Reacţia lui Ambros Martin după a 4-a victorie consecutivă a României la Mondial
08.12.2017, 11:08Ambros Martin a trăit la intensitate maximă partida României cu Angola, care le-a asigurat "tricolorelor" primul loc în grupa A a Campionatului Mondial încă dinaintea ultimei etape.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
''Angola nu avea nimic de pierdut, după ce fusese eliminată, şi şi-a arătat talentul, punând o presiune enormă pe noi. A trebuit să luptăm din greu pentru a câştiga acest meci'', a declarat selecţionerul spaniol al României pentru site-ul Federaţiei internaţionale de handbal.
Cu un portar în mare formă (Cristina Branco), Angola a condus în primele 20 de minute ale meciului, având chiar şi patru goluri avans, 12-8.
România a egalat înainte de pauză, dar campioana Africii a pus probleme "tricolorelor" până la final.
''A fost de departe cel mai bun meci al nostru în Germania'', a declarat selecţionerul Angolei, danezul Morten Soubak. Angola a mai condus în repriza secundă cu 21-19, ''dar apoi a apărut o jucătoare pe care poate o ştiţi, Cristina Neagu", a făcut haz de necaz Soubak.
Cea mai bună jucătoare a lumii în 2016 a marcat ultimele patru goluri ale României, care s-a impus în final cu 27-24 şi are maximum de puncte la Campionatul Mondial.
''Suntem fericite cu această victorie, după o evoluţie care nu a fost aşa bună. Nu ne aşteptam să avem patru victorii după patru meciuri şi să fim calificate de pe prima poziţie din grupă înaintea ultimului meci, cu Franţa'', a declarat Eliza Buceschi.
Dacă angoleza Cristina Branco a parat 13 mingi în acest meci (procentaj 33%), Yuliya Dumanska a apărat nouă şuturi, având un procentaj superior, 41%. Denisa Dedu a reuşit şi ea să apere două mingi, printre care şi o aruncare de la şapte metri. Cristina Neagu a fost şi în acest meci cea mai bună marcatoare a României, cu şapte goluri.
România va întâlni în această seară Franţa, de la ora 19.00, şi va juca în optimile de finală luni seară, contra Ungariei sau Cehiei.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: cristina neagu , eliza buceschi , romania angola , ambros martin , romania mondial handbal germania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...