VIDEO Sandra Izbaşa: "Îmi este dor de lotul de gimnastică, încă mă gândesc la o revenire"
11.12.2014, 18:18Campioană olimpică la Beijing, în 2008, și la Londra, în 2012, Sandra Izbașa își amintește cu nostalgie cei 12 ani de gimnastică pe care i-a petrecut în lotul României, alături de Octavian Bellu și Mariana Bitang.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sportiva de 24 de ani nu a uitat cum era sărbătorit Crăciunul în cantonament și nici cadourile pe care le-a primit în decursul anilor.
"A fost o perioadă foarte importantă și, în același timp, frumoasă din viața mea. Erau altfel de sărbători acolo, împreună cu colegele și antrenorii. Ne făceam cadouri, mai primeam și de la părinți dar acum este altceva. Petrec sărbătorile acasă împreună cu familia mea", a declarat dubla campioană olimpică.
Izbașa recunoaşte că este tentată și de o eventuală întoarcere la lot, dar spune că decizia o va lua abia la începutul anului viitor.
"Mă mai gândesc la o revenire în gimnastică. Mai am timp până în februarie, până atunci pot să aleg un lucru bun, să iau decizia cea mai bună. Îmi este dor de fetele din lot, încerc să merg pe la Izvorani cât de des pot, să mai petrec timp pe acolo. Oricum mi-aș dori ca ele să fie pilonii de bază. Mă refer în special la Larisa Iordache și la Diana Bulimar, cele două trebuie să le tragă după ele si pe celelalte colege mult mai tinere și să formeze o echipă puternică pentru europene, mondiale cât și pentru Jocurile Olimpice de la Rio din 2016", a mai precizat Sandra Izbaşa.
Etichete: video , sandra izbasa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...