VIDEO Sandra Izbașa, eroina României: "Nu este normal să așteptăm de la ea să salveze situația"
25.09.2013, 19:06Sandra Izbaşa, deţinătoare a două titluri olimpice, se va retrage din acitivitate după Campionatul Mondial de la Anvers şi vrea să îşi încheie cariera în stil de mare campioană!
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Deşi titlul mondial este singurul care îi lipseşte din palmares, Izbaşa spune că nu simte nicio presiune înaintea competiţiei din Belgia.
Așa cum spunea și în primăvară, campioana olimpică din 2008 (sol) și 2012 (sărituri) nu țintește cucerirea unei medalii, mai ales că este primul Mondial la care participă din 2007.
Campioană olimpică în 2012 la sărituri, Sandra Izbașa va păși la Campionatul Mondial de la Anvers numai pe covorul de la sol, aparatul său preferat și cel care îi aducea titlul olimpic în 2008. În vârstă de 23 de ani, Izbașa și-a anunțat intenția de a se retrage din viața sportivă după competiția din Belgia.
"Solul arată bine, puțin modificat ca și dificultate față de națională. Îmi doresc să mă acomodez cu solul, pentru că este diferit față de cum îl avem noi la Izvorani. Oricând mi-am dorit să las o impresie frumoasă, dar concursul este concurs", a declarat Sandra Izbașa.
Octavian Belu își dorește ca Sandra Izbașa să se bucure din plin de acest Campionat Mondial, cel mai probabil ultimul din carieră: "Chiar nu cred că este normal să așteptăm tot de la Sandra să salveze situația, a făcut-o la două ediții ale JO. Eu sper ca ea să facă un concurs bun și să nu regrete că a participat la acest CM".
Etichete: octavian belu , sandra izbasa , octavian bellu , izbasa , izbasa gimnastica , sandra izbasa mondiale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...