Galerie Foto Încep emoțiile pentru Larisa Iordache! Cum se poate califica gimnasta la JO de la Tokyo
articol scris de Digi Sport20.04.2021, 13:43
Larisa Iordache (24 de ani) se poate califica în această săptămână la Jocurile Olimpice de la Tokyo. România are până acum doar doi reprezentanți calificați: Maria Holbură și Marian Drăgulescu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Miercuri debutează în orașul elvețian Basel o nouă ediție a Campionatelor Europene de gimnastică, ediție care reprezintă și criteriu de calificare la Jocurile Olimpice programate în perioada 23 iulie - 8 august.
Galerie Foto
Pentru a deveni a doua gimnastă din România prezentă la Tokyo, Larisa trebuie să încheie pe primele două locuri la individual compus, dintre sportivele care nu au obținut încă dreptul de participare la competiția din Japonia.
Potrivit site-ului oficial al FR de Gimanstică, Larisa Iordache, Antonia Duță și Maria Ceplinschi vor concura în calificări pe 21 aprilie (în prima și în ultima subdiviziune), iar Marian Drăgulescu, Andrei Muntean și Emilian Neagu pe 22 aprilie (în prima și a doua subdiviziune).
Antrenorul Cristian Moldovan: "Larisa este foarte bine pregătită"
Franța, Rusia, Olanda, Belgia, Italia, Spania, Marea Britanie și Germania sunt calificate deja cu echipele la Jocurile Olimpice, astfel că nicio reprezentantă din aceste țări nu intră în bătălia pentru cele două locuri.
„Larisa este foarte bine pregătită, este încrezătoare în forțele ei și sperăm să ne atingem obiectivul.
Este într-adevăr o presiune pe umerii ei, pentru că ea e obișnuită cu rezultate, lumea s-a obișnuit ca ea să facă rezultate peste tot pe unde merge, dar am reușit să gestionăm bine presiunea și să ajungem acolo unde ne dorim", a declarat Cristian Moldovan, antrenorul Larisei Iordache.
Deși au fost înscriși printre participanții la Campionatele Europene, nu au mai făcut deplasarea Ioana Stănciulescu, Silviana Sfiringu, Răzvan Marc (din cauza unor probleme medicale), Maria Holbură și Eduard Gavrilă (insuficient pregătiți pentru nivelul concursului), mai scrie site-ul forului român de gimnastică.
- În 2020, Larisa Iordache a încheiat Europenele din Turcia cu un bilanţ de patru medalii, două de aur la bârnă şi sol, două de argint, cu echipa şi la sărituri.
- În total, România, condusă de Nicolae Forminte, a cucerit la Mersin cinci medalii la senioare, argint în competiţia pe echipe, aur prin Larisa Iordache la bârnă şi sol, argint prin Larisa Iordache la sărituri şi o nouă medalie de argint, la bârnă, prin Silviana Sfiringu.
Etichete: larisa iordache
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...