Video Drăgulescu, Ponor şi Iordache, decoraţi de Preşedinţie pentru performanţele de la Europene
26.09.2017, 21:10Surpriză pentru trei dintre cei mai buni gimnaşti români chiar înainte de plecarea la Mondialele de la Montreal! Marian Drăgulescu, Cătălina Ponor şi Larisa Iordache au fost decoraţi de Preşedinţie pentru perfomanţele obţinute în urmă cu cinci luni, la Europenele de la Cluj.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Campion continental la sol şi medaliat cu argint la sărituri, Drăgulescu a primit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer.
"Un lucru cu care mă mândresc, pot să spun că am fost decorat de toţi preşedinţii de după Revoluţie. Sper ca şi în continuare să vin aici la Palat cu rezultate bune", a declarat Drăgulescu.
Aceeaşi distincţie a primit-o şi Cătălina Ponor, campioană europeană la bârnă, în timp ce Larisa Iordache, medaliată cu bronz la acelaşi aparat, a fost decorată cu Ordinul Sportiv Clasa a III-a, cu o baretă.
Cei trei se vor bate pentru medalii săptămâna viitoare la Mondialele de la Montreal.
"Va fi un Mondial de excepţie, în sensul că, la Montreal şi în aceeaşi sală, România a făcut istorie prin Nadia Comăneci, unde a luat primul 10. Gimnastă perfectă, va fi şi ambasadoarea evenimentului, aşa că sper să ne poarte puţin noroc. Sper să concurăm cât putem noi mai bine, să fim sănătoşi şi să ne întoarcem cu rezultate bune", a mai spus "Marocanul".
La ediţia din 2015 a Campionatului Mondial, România a cucerit două medalii: argint, prin Marian Drăgulescu la sărituri, şi bronz, prin Larisa Iordache la individual compus.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: larisa iordache , ponor , dragulescu , dragulescu decorat de presedinte , decoratii gimnasti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...