Ce așteaptă Marian Drăgulescu de la conducerea FRG. Noua șefă a lucrat la Comisia Europeană
28.07.2020, 10:16Gimnastul Marian Drăgulescu, prezent, luni, la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat că speră ca noua conducere, reprezentată de Carmencita Constantin, să readucă gimnastica românească în vârful ierarhiei internaţionale.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Sper ca noua conducere să readucă gimnastica românească acolo unde îi este locul la nivel internaţional. Sper să se reorganizeze şi să ne recâştigăm locul pe podium la marile competiţii", a afirmat el.
Marian Drăgulescu: ""Sper ca Ioan Suciu să rămână în continuare alături de gimnastică"
Întrebat dacă intenţionează să candideze în viitor la funcţia de preşedinte al FRG, el a răspuns: "Mai e până atunci, eu mă concentrez pe pregătirea pentru Jocurile Olimpice, pe Campionatele Europene din decembrie...
Deocamdată la asta mă gândesc. Cât timp fac sport de performanţă vreau să îl fac la cel mai înalt nivel. După aceea voi vedea şi eu cum pot să ajut gimnastica românească. Sunt în acest fenomen de la 7 ani şi mi-aş dori să rămân aici şi să pun umărul".
Drăgulescu susţine că fostul său coleg şi antrenor Ioan Suciu ar trebui să ajute în continuare gimnastica deşi a pierdut alegerile de luni.
"Sper ca Ioan Suciu să rămână în continuare alături de gimnastică. Are cunoştinţe, este de atâţia ani în gimnastică... acum prea puţin contează cine e la cârma federaţiei atâta timp cât toţi trebuie să ne aducem aportul, fiecare cum poate.
Cum spunea şi doamna preşedintă, e nevoie de toată lumea pentru a schimba ceva. Cu un singur om nu se poate, este nevoie de o echipă", a spus Marian Drăgulescu.
Carmencita Constantin e noua șefă a FRG. Are 62 de ani
Fosta gimnastă Carmencita Constantin este noua preşedintă a Federaţiei Române de Gimnastică după ce, luni, a câştigat alegerile pentru conducerea forului cu 28 voturi, în timp ce contracandidatul său, Ioan Suciu, a întrunit 16 sufragii.
Acum în vârstă de 62 de ani, Carmencita Constantin a practicat gimnastică ritmică, iar de-a lungul timpului a fost antrenor, arbitru naţional şi internaţional de gimnastică aerobică. De asemenea, ea a fost membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Gimnastică, precum şi preşedintă a Comisiei Tehnice de gimnastică aerobică.
În prezent director general al companiei General Electric, Carmencita Constantin are 22 de ani de experienţă în management, iar timp de 7 ani a reprezentat România la Comisia Europeană pe probleme de energie, mediu şi finanţări UE.
Mandatul preşedintei Carmencita Constantin la conducerea FRG va fi valid până anul viitor, în 2021, când vor fi organizate alegeri pentru următorii patru ani.
Noua preşedintă îi urmează în funcţie Andreei Răducan, cea care a demisionat la 5 decembrie 2019, motivându-şi decizia prin ratarea calificării loturilor la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar şi prin lipsa de susţinere din partea Comitetului Executiv în luarea anumitor decizii.
Agerpres
Etichete: gimnastica , marian dragulescu , carmencita constantin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...