Cătălina Ponor nu se retrage! Gimnasta de 25 de ani s-a întors în sală la trei luni după JO de la Londra
06.11.2012, 17:02Cătălina Ponor își amână retragerea din gimnastică. Medaliata cu argint și bronz de la Jocurile Olimpice de la Londra a reluat antrenamentele, deocamdată pentru a fi în forma la concursurile demonstrative.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Totuși, veterana lotului național nu s-a decis încă dacă va continua să concureze și anul viitor.
“Pe moment, socoteala mea este până în decembrie . Vom vedea după aceea ce va fi, pentru că nu vreau să zic nici că voi continua și nici că nu o voi face, iar apoi să nu reușesc să mă țin de promisiune. Eu nu mai am competiții anul acesta, ci doar demonstrații, câteva show-uri și cam atât", a spus Ponor.
Chiar dacă a stat departe de sală timp de trei luni, tripla campioană olimpică de la Atena este convinsă că nu va dezamăgi la demonstrativul programat la sfârșitul acestei luni în Mexic: “Într-adevăr, la început este greu, deoarece după orice pauză e greu să îți revii în formă. E ceva normal, se pierd antrenamentul, mobilitatea și forța se reduce. Sunt norocoasă totuși, pentru că sunt o fire puternică de mică și condiția fizică nu mi s-a dus foarte mult, dar trebuie lucrat".
Etichete: gimnastica , catalina ponor , ponor jo londra , ponor nu se retrage , gimnastica ponor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...