Galerie Foto Alina Radu, multiplă campioană la gimnastică aerobică, a revenit în competiții! Ce a reînvățat la 25 de ani
14.10.2021, 14:15Alina Radu (25 de ani), multiplă campioană națională la gimnastică aerobică, va fi în acest weekend, la Campionatul Național de la Arad, colegă de concurs cu sportivele pe care le pregătește.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Alina, care e și profesoară de dans contemporan, s-a apucat de gimnastică aerobică la 4 ani, iar la 18 ani și-a luat o pauză și s-a dedicat studiului. A urmat Facultatea de Teatru și Coregrafie.
”Mi-a plăcut foarte tare ideea de a concura în același timp cu ele, tocmai pentru a le ajuta și pentru a le motiva. Am vrut să fac ceva tot pe zona corpului și mi-a plăcut mereu ideea de dans și de scenă”, a spus Alina Radu.
Galerie Foto
Alina Radu, multiplă campioană la gimnastică aerobică. ”A trebuit să îmi recapăt toate lucrurile acestea ca să pot face față!”
După 6 ani, Alina Radu a revenit în branșă, iar 2021 a fost un an extraordinar pentru ea. La Campionatul Mondial de la Baku a câștigat locul trei în proba de aerobic dance, iar la Europeanul de la Pesaro, argintul pe echipe. Campioana a povestit ce a reînvățat pentru a fi iar competitivă.
”Întoarcerea a fost foarte grea, pentru că îmi pierdusem tot ce însemna forță. Gimnastica aerobică este un sport greu și pe suflu și pe forță și atunci a trebuit să îmi recapăt toate lucrurile acestea ca să pot face față.
Încă nu mă simt la potențial maxim dar lucrez în continuare și îmi face foarte multă plăcere”, a mai spus campioana.
Pasiunea pentru munca ei o ține pe Alina în fiecare zi câte 7 ore în sala de antrenament și recunoaște că nu mai are timp pentru nimic altceva! Dar spune că tot ce face e din dragoste și pasiune pentru sportul pe care îl practică de mică.
”La 9:30 am primul antrenament, apoi o mică pauză de prânz, după, ore cu cei mici, apoi cel de-al doilea antrenament al meu, iarăși ore și dacă mai apuc să dorm puțin e foarte bine. În sportul nostru nu prea ai cum să faci pauze.
Mai tot timpul suntem cu lotul național în pregătire și avem câte două antrenamente pe zi. După competiții, mai aveam câteva zile libere, apoi o luăm de la capăt”, a adăugat Alina.
După Campionatul Național de Gimnastică Aerobică de la Arad, Alina își va lua câteva zile de vacanță.
”Am avut un an extrem de dificil, cu multe competiții, antrenamente, plus orele pe care le am cu elevele mele. Am nevoie de câteva zile de relaxare”, a încheiat Alina Radu, pentru Sports Net.
Etichete: alina radu , nationale de gimnastica aerobica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...