Exclusiv "Voiam să-mi iau bilet de avion". Marius Șumudică, bulversat de coronavirus. Nu știe dacă se mai joacă Islanda - România
09.03.2020, 23:11Teama de coronavirus l-a bulversat și pe Marius Șumudică. Antrenorul de la Gaziantep a dorit să-și ia bilet de avion pentru a veni în România, iar apoi să plece să vadă meciul Islanda - România, din barajul pentru calificarea la Euro 2020.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tehnicianul de la Gaziantep spune însă că nu știe ce să facă.
"Până acum n-a fost nicio problemă, ei au declarat că nu e niciun caz. Au închis foarte devreme granițele cu Iran, China, n-a mai zburat nimeni cu două săptămâni înainte. Nu știu ce să fac. Voiam să-mi iau bilet de avion, să vin acasă, dar nu știu dacă se joacă barajul cu Islanda, sau nu se mai joacă.
Aici conducerea le-a interzis jucătorilor străini să părăsească țara. Azi s-a jucat cu spectatori, fără probleme, a jucat și echipa lui Bogdan Stancu", a spus Marius Șumudică la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
FRF a suspendat toate competițiile de copii și juniori
Federația Română de Fotbal (FRF) a luat decizia să suspende toate competițiile de copii și juniori, din cauza temerii legate de coronavirus. Hotărârea va rămâne în vigoare până când se vor redeschide școlile din țară.
”Având în vedere hotărârea de a închide instituțiile de învățământ preuniversitar între 11 și 22 martie, Federația Română de Fotbal a decis suspendarea tuturor competițiilor de copii și juniori organizate de FRF și Asociațiile Județene de Fotbal până la redeschiderea școlilor”, se arată în comunicatul postat pe site-ul instituției.
Etichete: marius sumudica , coronavirus , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...