Exclusiv ”Viitorul Radu Drăgușin” e în curtea FCSB-ului: ”L-au luat fără să îl vadă în probe!”
articol scris de Digi Sport10.01.2024, 23:58
Radu Drăgușin (21 de ani) a fost cumpărat de Tottenham de la Genoa cu 30 de milioane de euro.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Suma îl face pe fundașul central cel mai scump fotbalist român din istorie.
Tudor Suciu, ”perla” FCSB-ului
Costin Manea, fratele lui Florin, impresarul lui Radu Drăgușin, este ferm convins că transferul acestuia la Tottenham poate fi doar începutul pentru fotbalul românesc. Acesta a dezvăluit că un alt tânăr promițător îi poate călca pe urme internaționalului român.
Este vorba despre Tudor Suciu, un puști de doar 16 ani care evolează la juniorii de la FCSB. Tânărul fotbalist a ajuns la gruparea roș-albastră fără să dea probe. Și Rapid a fost pe urmele sale, însă giuleștenii au vrut să îl vadă în acțiune, spre deosebire de rivali.
”Mai avem doi copii pe care încercăm să îi creștem corect. Unul dintre ei joacă la FCSB. Nu a împlinit încă 16 ani. Joacă tot fundaș central. E ardelean. E un copil foarte cuminte.
Am vrut să îl ducem la Rapid și mi s-a spus că vor să îl vadă. Le-am spus că le trimit o poză cu el. Nu trebuie să se îndoiască de mine. FCSB l-a luat fără să-l vadă. Îl cheamă Tudor Suciu.
Celălalt este Ianis, un atacant. E un fenomen. La 16 ani. Este la Deva. Încercăm să îl mutăm tot în Italia.”, a declarat Costin Manea, la Liga Digi Sport.
Povestea din spatele transferului lui Radu Drăgușin la Tottenham
Costin Manea, fratele lui Florin, impresarul lui Radu Drăgușin, a povestit cum l-a descoperit pe internaționalul român și ce sfat i-a dat acestuia înainte să plece din România.
”Eu sunt mai low-profile. Nu cred că e cazul să fie atât de mult Manea la TV. Pe Radu îl căutau mulți impresari când era junior. Mama lui era prietenă bună cu un fost fotbalist. L-a sunat și l-a rugat să îi recomande oameni care să se gândească la binele copilului ei în primul rând. El i-a spus: ”Ia legătură cu frații ăștia și îți vor spune ce trebuie să faci”. M-am dus la un meci să îl văd.
M-am dus și m-am pus pe linia lui să văd dacă știe să facă ce trebuie. Și acum râdem. L-am văzut și l-am sunat pe Florin. I-am spus: ”Florine, am găsit ceva și mergem cu el oriunde în lumea asta. N-ai mai avut niciodată în România”. Și așa s-a ajuns cu el la Juventus. Până la probă nici nu îl văzuse Florin.
Mama lui Radu râdea de el și îi spunea: ”Cum să mergi la Juventus cu un jucător pe care nu l-ai văzut?”. L-am trimis la Juventus pentru că își dorea foarte mult să iasă din țară. El a fost în probe la Parma. Au așteptat verdictul, dar nici până acum nu s-a decis. Dânsa dorea să vadă dacă vine oferta de la Parma.
Din punct de vedere al negocierilor, Tottenham a făcut pași corecți. Sunt profesioniști. Nu a fost ușor. Nici acum nu îmi vine să cred. Bayern Munchen e acolo cu Real Madrid și Barcelona. L-au vrut foarte mult. Eu am zis să meargă la Tottenham. Eu i-am dat un sfat când a plecat din România: ”Să pleci tânăr și să te întorci bătrân!”.”, a declarat Costin Manea, la Liga Digi Sport.
Radu Drăgușin tocmai a devenit cel mai scump fotbalist român din istorie! Așa arată acum TOP 20
Galerie Foto
Etichete: fcsb , radu dragusin , costin manea , tudor suciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...