VIDEO Tamaş nu va rămâne mult timp fără echipă. Are oferte din Italia şi Anglia
22.07.2015, 19:22Gabi Tamaş a fost exclus din lotul Stelei de Mirel Rădoi, iar campioana României a anunţat astăzi oficial rezilierea contractului dintre club şi fundaşul de 31 de ani. Acesta şi-ar putea continua cariera în Serie A TIM sau în Championship, liga a doua din Anglia.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
În acest moment, Tamaş este liber să semneze cu orice echipă, iar agentul său, Florin Manea, a declarat în mai multe rânduri că îşi doreşte să-i găsească o echipă în străinătate clientului său.
Impresarul apărătorului are câteva oferte pe masă şi este convins că Tamaş nu va rămâne şomer pentru mult timp.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
"Abia am reziliat cu Steaua. Sunt discuţii, dar nu cred că stă mai mult de câteva zile fără echipă. Ori e el prea bun, ori sunt eu prea bun, dar nu a rămas niciodată fără echipă", a declarat Manea, la emisiunea "Fotbal Club".
Italia sau Anglia sunt posibilele destinaţii pentru Gabi Tamaş. "Deja am două oferte, ambele în străinătate. Sunt echipe din prima ligă din Italia şi din liga a doua din Anglia", a dezvăluit Florin Manea.
Campionatul italian ar reprezenta o noutate pentru Tamaş, nu însă şi cel englez, unde fostul stelist a mai evoluat la West Bromwich Albion, Doncaster Rovers şi Watford.
Etichete: steaua , serie a , video , gabi tamas , florin manea , mirel radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin este deschis să discute despre un acord de încetare a focului cu Ucraina, mediat de...