VIDEO Pierde România dreptul de a găzdui meciuri la Euro? "Dosarul are obligații"
05.11.2015, 01:24În urmă cu un an, Bucureştiul a fost desemnat drept unul dintre oraşele care vor găzdui meciuri de la Campionatul European din 2020. 4 jocuri de la turneul final se vor disputa pe Arena Națională, dacă statul român va reuși să urmeze normele pe care s-a angajat să le respecte.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Există nereguli la Arena Națională, care au fost semnalate de Dumitru Dragomir și confirmate de Mircea Sandu, însă problemele nu se opresc aici.
24 de ani a condus Mircea Sandu Federația Română de Fotbal. Pe finalul acestei perioade, fostul atacant de la Progresul și de la Sportul Studențesc a reușit să înscrie România și Bucureștiul pe lista gazdelor Campionatului European din 2020.
De atunci au trecut un an și două luni, dar lucrările întârzie să înceapă la linia de metrou care să lege aeroportul de centrul capitalei și la fel se întâmplă și cu cele de la autostrada București - Nădlac.
De asemenea, nu există noutăți nici în privința renovării celor 4 stadioane pe care ar trebui să se desfășoare antrenamentele echipelor care ar urma să joace în România: Ghencea, Giulești, Dinamo și Arcul de Triumf. În schimb, inițiativele de modernizare există acolo unde nu este neapărată nevoie de ele. Se construiește un nou stadion cu standarde ridicate la Tg. Jiu, în condițiile în care cele 5 orașe desemnate să fie fan-zone sunt Cluj, Constanța, Timișoara, Craiova și Iași.
"Au trecut un an și două luni de când am aprobat în Comitetul Executiv la UEFA și nu văd să se fi întâmplat ceva acolo. Dosarul ăla are niște obligații foarte clare, pe care statul român prin guvernul României și le-a asumat și nu am văzut nimic într-un an și două luni de zile.", a declarat Mircea Sandu, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".
"Noi facem stadion la Tg. Jiu.. Hai să vă spun: erau 5 orașe mari desemnate de Guvern să fie fan-zone: Timișoara, Craiova, Iași, Cluj, Constanța. Te obligă dosarul de candidatură să ai 5 orașe care să fie fan-zone în care să dezvolți, să promovezi, să faci niște investiții.", a adăugat fostul președinte al Federației Române de Fotbal.
"În primul rând, cele 4 stadioane din București care trebuiau să găzduiască antrenamentele pentru cele 4 meciuri trebuie să fie la 4 stele. Noi am desemnat stadioanele Steaua, Dinamo, Rapid și Tineretului (n.r. Arcul de Triumf). Trebuie să aibă tribunele acoperite.", a mai precizat Mircea Sandu.
"În plus, în București trebuie făcut metroul de la aeroport până în centru, până în 2019. Trebuie făcută autostrada București - Nădlac...", a încheiat fostul șef al fotbalului românesc.
Etichete: euro 2020 , euro 2020 arena nationala , bucuresti euro , nereguli bucuresti , romania bucuresti euro 2020 , bucuresti gazda euro 2020 , video mircea sandu , video mircea sandu euro 2020 , video mircea sandu norme euro 2020 , euro 2020 metrou aeroport , euro 2020 modernizare stadioane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...