VIDEO Nu se aștepta la condamnare. „Voiam o variantă de rezervă, dar Gică a zis că nu sunt probleme”
08.04.2014, 22:50Fostul internațional Daniel Prodan a făcut o dezvaluire incredibilă, în direct la Digi Sport: Gică Popescu era convins că va fi iertat în Dosarul Transferurilor. Pe 4 martie, însă, a fost condamnat la 3 ani şi o lună de închisoare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gică Popescu nu s-a aşteptat nicio clipă să fie condamnat în Dosarul Transferurilor. Candidat la preşedinţia FRF, fostul căpitan al naţionalei a fost închis cu o zi înainte de alegeri, iar planurile i-au fost date peste cap. Echipa sa, alături de care dorea să conducă Federaţia, a luat în calcul şi posibilitatea cea mai neagră şi s-a gândit la o variantă de rezervă - să candideze Anghel Iordănescu.
„Știam că Gică Popescu are probleme. Le-am zis: Hai să pregătim o variantă de rezervă și varianta de rezervă trebuia să fie pregătită de nea Puiu Iordănescu, dar Gică a venit la noi și a zis că nu e nevoie, pentru că nu sunt probleme. Ok, noi, ca și coechipieri, ca și echipă, am spus Ok, avem încredere în Gică Popescu, nu vor fi probleme. Și apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat pe data de 4 martie”, a povestit Didi Prodan în emisiunea Digi Sport Special.
Răzvan Burleanu a fost ales preşedinte al Federaţiei, iar acum a intrat în conflict cu Gică Hagi. Regele este nemulţumit că după mai bine de o lună de la alegeri, la FRF nu s-a făcut nicio schimbare. Noul preşedinte l-a atacat la rândul lui pe Hagi.
„Cu tot respectul pentru domnul Burleanu, îl respect. Dar nu ai voie să arunci cu noroi în Hagi, indiferent ce s-a întâmplat. Hagi a însemnat ceva pentru fotbal și face ceva pentru fotbalul românesc. A investit toți banii în fotbalul românesc”, a mai spus Prodan.
Etichete: video , gica popescu , puiu iordanescu , didi prodan , condamnare in dosarul transferurilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...