VIDEO Mititelu: "Vă anunţ în premieră că e posibil să intrăm în liga a V-a"
26.06.2013, 15:45Adrian Mititelu este convins că sentinţa prin care Victor Piţurcă trebuie să recupereze circa 7 milioane de euro de la Universitatea Craiova nu-l va împiedica să înfiinţeze o societate nouă, cu palmaresul "Ştiinţei".
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Sunt pregătit să merg înainte. Echipa se va înscrie sută la sută pentru noul sezon. Nu ne înscriu în liga a doua, atunci mergem în a patra sau a cincea. Vă spun în premieră asta! Ei tot nu scapă de mine! Am totul pregătit: antrenor, 7-8 jucători, am negociat şi am şi semnat contractul pentru echipamentul sportiv, terenurile sunt foarte bune. Chiar dacă stau prost cu banii, o să încep campionatul, am soluţii", a afirmat Adrian Mititelu.
Mititelu este sigur că sezonul 2013-2014 va cuprinde şi noua echipă a Craiovei afiliată la FRF. "Dintre jucătorii de care v-am spus, vreo 3-4 au venit şi mi-au zis 'nea Adi, mergem şi în liga a 4-a, a 5-a, nu contează'. Sunt însă şanse să fim înscrişi şi în liga secundă. E ţelul vieţii mele să câştig acest război cu duşmanii Universităţii şi aceia să ajungă la puşcărie. După ce termin cu înscrierea echipei, o să sesizez toate organismele europene şi ambasada SUA despre ce se întâmplă aici, cum au ajuns judecători care au luat bani de la federaţie şi de la ligă ca membri ai comisiilor să judece în tribunale speţe în care FRF şi LPF sunt parte implicate. Dacă luaţi listele celor care au fost la turneele finale din America şi Franţa o să vedeţi magistraţi care sunt în funcţie".
Omul de afaceri aflat în război deschis cu conducerile FRF şi LPF susţine că "brandul nu mi-l poate lua nimeni. Vom juca pe stadionul Ion Oblemenco, de acolo nu pot fi scos măcar 2, 3, 4 ani. Prefer să o luăm de jos, să fim curaţi. Mai bine aşa decât să fac vreo nenorocire, cum vor să facă alţii care se gândesc să înfiinţeze o altă echipă", a mai spus Mititelu.
"Sandu vrea altă echipă în Liga 2"
Universitatea Craiova a sesizat din nou Direcţia Naţională Anticorupţie, acuzându-l pe preşedintele FRF, Mircea Sandu, că încearcă să înscrie în Liga a II-a o altă echipă cu un nume similar.
"Fotbal Club Universitatea Craiova a sesizat, în urmă cu cinci zile, Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti şi, totodată, a informat preşedintele completului de judecată din dosarul nr 18983/300/2013 al Judecătoriei sector 2 Bucureşti, săvârşirea de către Mircea Sandu şi Federaţia Română de Fotbal a altor infracţiuni la adresa Universităţii Craiova: iniţiere şi constituire de grup organizat, abuz în serviciu, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu. În fapt, FRF, prin inculpatul Sandu Mircea, împreună cu numitul Andrici Adrian, din Suceava şi alte persoane din Craiova, împreună cu funcţionari ai Registrului Comerţului Bucureşti, au iniţiat, în mod fraudulos, constituirea unei persoane juridice cu nume similar cu al Universităţii Craiova, cu scopul declarat de a o înscrie abuziv în Liga a II-a fotbalistică a ţării, în locul adevăratei echipe de fotbal Universitatea Craiova", se arată în comunicatul postat pe site-ul www.fcuniversitatea.ro.
Gruparea patronată de Mititelu a solicitat DNA să ia măsuri preventive pentru a împiedica înscrierea unei alte echipe în Liga a II-a: "Această iniţiativa a fost pusă la cale cu mai mult timp în urmă şi s-a bazat pe eliberarea unor documente frauduloase de către Registrului Comerţului Bucureşti. În prezent, înfiinţarea acestei persoane juridice a fost blocată, în mod legal! Având în vedere şi aceste fapte penale săvârşite de inculpaţii Mircea Sandu şi FRF, în continuarea celor săvârşite deja împotriva Universităţii Craiova, am solicitat atât DNA, cât şi preşedintei completului de judecată al dosarului nr 18983/300/2013 al Judecătoriei sector 2 Bucureşti, să se ia, de urgenţă, măsuri preventive, pentru a preîntâmpina noi infracţiuni ale inculpatului Sandu Mircea".
Marţi, ICCJ a decis că Victor Piţurcă trebuie să primească de la Universitatea Craiova aproape 7 milioane de euro pentru că a fost dat afară de la Universitatea pe 11 ianuarie 2011: 1,8 milioane euro primă de instalare, salarii neachitate şi 5 milioane de euro clauza de reziliere. Piţurcă solicitase iniţial daune de 12 milioane de euro.
Etichete: mititelu craiova , mititelu sandu dragomir , mititelu craiova liga 5 , craiova in liga 5 , mititelu inscrie craiova in liga 5
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...