VIDEO Mircea Lucescu: ”Ca tehnicitate, jucătorii români sunt peste cei din Europa de Est și Europa Centrală”
06.09.2014, 17:58Mircea Lucescu a avut cuvinte de laudă la adresa fotbaliștilor români și a subliniat faptul că plătim tribut lipsei unor centre de copii și juniori.
CFR Cluj și Șahtior Donețk au disputat vineri seară, în Gruia, un amical încheiat la egalitate, scor 3-3 (DETALII AICI). La finalul partidei, găzduită de Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, Mircea Lucescu, antrenorul ucrainenilor, a oferit câteva declarații reprezentanților mass-media.
”Foarte bun meci de pregătire, esențial în această perioadă. Este bine pentru echipele cu nume să facă amicale internaționale, pentru că sunt motivante. Puteam să stau în Ucraina și să jucăm cu o echipă de liga a doua, dar ar fi fost un antrenament nereușit.
Mă așteptam la mai mult public, dar se vede că nu avem această cultură a frumuseții fotbalului dincolo de puncte.
Nivel tehnic superior din partea noastră, mai ales în prima repriză, ei foarte agresivi, bine pregătiți fizic, cu potențial ofensiv important și mai ales că au marcat trei goluri din faze fixe, ceea ce înseamnă că se lucrează la asta”, a punctat ”Il Luce”.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
CLICK AICI pentru PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Chestionat cum a găsit fotbalul românesc după mulți ani de când este plecat, Mircea Lucescu a replicat:
”Au trecut 20 de ani de când am fost ultima oară cu o echipă la Cluj. Se întâmpla în 1994 când am venit cu Brescia aici.
Jucătorii străini au adus un plus de experiență, poate și de tehnicitate, vedem echipe echilibrate. Înainte, doar Steaua și Dinamo erau în față, celelalte nu le făceau față.
Lumea își închipuie că din fotbal doar se câștigă. La noi au încercat unii să câștige și au plăitit. În fotbal se inveștește pentru viitor nu pentru a câștiga. Cresc puțini jucători de valoare. Ca tehnicitate sunt peste toți cei din Europa de Est și Centrală, dar sistemul, din păcate, este unul păgubos”, a conchis Mircea Lucescu.
Etichete: mircea lucescu , lucescu , lucescu sahtior , lucescu amical cfr cluj sahtior
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...