VIDEO Burleanu, virulent de la primul discurs: "Domnule Kassai, aștept demisia!"
05.03.2014, 18:44Răzvan Burleanu a devenit, la doar 29 de ani, președintele Federației Române de Fotbal, și astfel se încheie domnia de 24 de ani a lui Mircea Sandu. (DETALII AICI)
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
În momentul în care a fost anunțat câștigătorul, lumea prezentă în sală l-a aplaudat pe noul președinte, care a trecut la pupitru pentru primul discurs în noua calitate de șef al Federației. Printre primii oameni luați în colimator a fost chiar Mircea Sandu.
"Înainte de toate vreau să vă mulțumesc pentru încrederea acordată. Este o onoare și mă voi achita cu maximum profesionalism. V-am promis performanță, echidistantă și am adus cu mine oameni care nu fac parte din grupuri de interese.
Vă promit că nu vă voi dezamăgi. În primele două luni vom pune la punct echipa. Revoluția de care s-a temut Mircea Sandu a venit. După 24 de ani de domnie, ca a lui Ceaușescu, a venit momentul schimbării", a spus Răzvan Burleanu.
Primul om de care vrea să scape Burleanu este Adalbert Kassai, secretarul general al FRF. Noul președinte și-a anunțat intențiile încă de la primele declarații făcute în noua postură.
"Domnule Kassai, aștept demisia dumneavoastră mâine dimineață. Vă rog nu mă puneți să vă dau eu afară!", a fost replica lui Burleanu care a adus stupoare în sală.
Etichete: federatia romana de fotbal , razvan burleanu , burleanu presedinte frf , burleanu kassai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...