Veste uriașă primită de Cole Palmer, la scurt timp după ce a înscris în poarta lui Manchester City
articol scris de Digi Sport14.11.2023, 08:53
Cole Palmer a fost recompensat pentru forma sa bună arătată la Chelsea în acest sezon, cu o convocare în premieră la naționala Angliei pentru următoarele două meciuri din preliminariile EURO 2024.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cole Palmer, convocat pentru prima dată de Gareth Southgate la naționala Angliei
Gareth Southgate i-a inclus astfel în lotul său pe jucătorul de 21 de ani, precum şi pe fundaşul central Ezri Konsa (Aston Villa) şi pe fundaşul lateral dreapta Rico Lewis (Manchester City), în vederea meciurilor cu Malta şi Macedonia de Nord, după forfait-ul cauzat de accidentări ale jucătorilor James Maddison, Lewis Dunk şi Callum Wilson.
Konsa (26 ani) şi Lewis (18 ani) sunt, de asemenea, în premieră la echipa naţională.
Palmer a fost transferat în schimbul a 42 de milioane de lire sterline de la Manchester City la Chelsea pe 1 septembrie.
Mijlocașul ofensiv a reușit, în prelungiri, golul prin care Chelsea a obținut un egal, pe Stamford Bridge, contra lui Manchester City, scor 4-4. Cole Palmer a marcat din penalty împotriva fostei sale echipe.
Anglia, deja calificată la turneul final al EURO 2024, care va avea loc în Germania, găzduieşte Malta pe Wembley, vineri, urmând ca trei zile mai târziu să întâlnească Macedonia de Nord.
Lotul Angliei:
- Portari: Sam Johnstone (Crystal Palace), Jordan Pickford (Everton), Aaron Ramsdale (Arsenal)
- Fundaşi: Levi Colwill (Chelsea), Marc Guehi (Crystal Palace), Harry Maguire (Manchester United), Fikayo Tomori (AC Milan), Kieran Trippier (Newcastle United), Kyle Walker (Manchester City), Ezri Konsa (Aston Villa), Rico Lewis (Manchester City)
- Mijlocaşi: Trent Alexander-Arnold (Liverpool), Jude Bellingham (Real Madrid), Conor Gallagher (Chelsea), Jordan Henderson (Al-Ettifaq), Kalvin Phillips (Manchester City), Declan Rice (Arsenal), Cole Palmer (Chelsea)
- Atacanţi: Jarrod Bowen (West Ham United), Phil Foden (Manchester City), Jack Grealish (Manchester City), Harry Kane (Bayern Munich), Marcus Rashford (Manchester United), Bukayo Saka (Arsenal), Ollie Watkins (Aston Villa)
VIDEO Chelsea - Manchester City 4-4
Etichete: anglia , gareth southgate , cole palmer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...