UPDATE Comunicat LPF: "Gino Iorgulescu îndeplinește în mod legal funcția de președinte al LPF"
10.04.2014, 12:11UPDATE 14:30: Liga Profesionistă de fotbal a emis un comunicat de presă în care-și exprimă punctul de vedere legat de decizia Curții de Apel. Iată-l, integral:
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Am luat act cu surprindere de soluția pronunțată, astăzi, de Curtea de Apel București în dosarul având ca obiect înregistrarea organelor de conducere ale Ligii Profesioniste de Fotbal în Registrul Federațiilor de pe lângă Tribunalul București.
Pentru a lămuri opinia publică asupra efectelor acestei soluții, facem următoarele precizări:
Hotărârile privind alegerea noilor organe de conducere ale Ligii Profesioniste de Fotbal din 14 și 19 noiembrie 2013 continuă să producă efecte juridice depline, independent de înregistrarea organelor de conducere în Registrul Federațiilor. Cu alte cuvinte, în lipsa unei decizii privind anularea hotărârii Adunării Generale de Alegeri din 14 noiembrie 2013, dl. Gino Iorgulescu continuă să îndeplinească în mod legal funcția de Președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, chiar dacă acesta nu este înscris în Registrul Federațiilor.
Avocații Ligii Profesioniste de Fotbal vor relua în cursul zilei de mâine procedura de înregistrare a noilor organe de conducere în Registrul Federațiilor, deoarece hotărârea pronunțată astăzi de Curtea de Apel București nu are autoritate de lucru judecat, fiind pronunțată în cadrul unei proceduri necontencioase.
Orice alte comentarii pe baza acestui subiect reprezintă încercări regretabile de manipulare a opiniei publice, lipsite de argumente, motiv pentru care ne delimităm categoric de acestea."
Curtea de Apel București nu a validat deciziile Adunării Generale de după alegerile pentru funcția de președinte al LPF, din noiembrie anul trecut, acceptând o contestație după ce Tribunalul validase alegerea lui Gino Iorgulescu în funcția de președinte al LPF.
Adrian Mititelu a făcut apel în numele FC U Craiova și Curtea de Apel a acceptat contestația acestuia. LPF n-a primit încă motivația deciziei Curții, dar situația e similară cu cea de la FRF, unde un AJF a contestat alegerea lui Răzvan Burleanu.
Etichete: gino iorgulescu , alegeri lpf , iorgulescu presedinte lpf , gino presedinte lpf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...