Unul dintre băieții lui Leonard Doroftei a devenit milionar! ”Sunt un tip simplu”. Cum își câștigă banii + Ce fac frații săi
articol scris de Digi Sport03.12.2022, 16:32
În urma unor episoade mai puțin plăcute petrecute în România, Leonard Doroftei (52 de ani) s-a mutat în 2019 în Canada, alături de familia sa.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Fostul campion mondial și-a deschis o sală de box, unde și antrenează, iar copiii săi îl fac mândru. Adrian, cel mai mare dintre băieții săi, a ”tras cartea câștigătoare” cu afacerile imobiliare și a adunat o avere considerabilă, Alex, celălalt fiu, învață pentru a deveni inginer, iar Vanesa, mezina, visează să ajungă medic.
Galerie Foto
Adrian, fiul lui Leonard Doroftei: ”Eram pe punctul de a da câteva sute de mii de dolari pe o mașină. Mi se pare aroganța supremă”
”Departe de România mă ocup cu tot ce nu aș fi putut să mă ocup aici. Sunt independent, sunt antreprenor. Am intrat în lumea dezvoltării imobiliare. Prima dată am plecat în 2016, în timpul Facultății de Drept. Primul job a fost în Resurse Umane într-o mare companie aeriană din Canada. Acolo am învățat ce înseamnă mediul corporatist și asta mi-a consolidat ideea că nu vreau să lucrez pentru nimeni altcineva decât pentru mine.
Eu am început să investesc. Câștigam destul de bine. În loc să cheltui banii prostește, eu am ales să îi strâng și să-i investesc. Am făcut primele investiții la bursă la 21 de ani, iar până la 25 de ani pot să spun că lucrul acesta mi-a oferit o bază de capital, care mi-a permis să nu am limitări în investițiile în care mi le doream”, a transmis Adrian Doroftei, potrivit BZI.
Chiar dacă și-ar putea permite bolizi de sute de mii de euro, Adrian Doroftei a rămas cu picioarele pe pământ.
”Am vrut să-mi iau mașină. În momentul în care eram în punctul de a da câteva sute de mii de dolari pe o mașină, am stat și m-am gândit că sunt oameni la mine în țară care abia își permit să mănânce și mi se pare o aroganță supremă.
Am devenit un tip extrem de simplu. Locuiesc cu ai mei, nu am nevoie să mă lăfăi și nu simt nevoia de a petrece și a ieși la club. Sora mea va ajunge doctor, pentru că asta și-a propus. Fratele meu vrea să devină inginer de rețea”, a încheiat fiul lui Leonard Doroftei.
Leonard Doroftei, al doilea campion mondial al României
Doroftei a fost al doilea campion mondial la profesioniști din istoria României, după Mihai Leu. "Moșu" a obținut centura WBA la categoria ușoară în ianuarie 2002, în fața lui Raul Balbi, într-un meci disputat la San Antonio.
Și-a apărat-o o singură dată, la București, tot cu Balbi, iar apoi a remizat cu Paul Spadafora, într-un meci de unificare, considerat unanim de specialiștii boxului drept victoria lui Doroftei.
S-a retras în 2004, cu un palmares de 22 de victorii, dintre care 8 obținute prin KO și o singură înfrângere.
Etichete: leonard doroftei , adrian doroftei , fiu doroftei , adrian doroftei milionar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...