Unde a ajuns Darius Buia, talentatul fotbalist transferat de Dinamo în 2011. "A avut multe ghinioane, dar mai are multe de arătat"
articol scris de Digi Sport02.10.2020, 11:05
Darius Buia (26 de ani) a făcut parte dintr-un grup select al fotbaliștilor crescuți și lansați de LPS Banatul, a fost component al naționalei U17 prezentă la Euro 2011 și era considerat de șefii de la Dinamo, în 2011, unul dintre cei mai talentați tineri jucători.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ghinionul i-a afectat însă cariera băiatului lui Romică Buia. Stângaciul de 1,81 m a tot fost împrumutat de Dinamo, a mai jucat la naționala U19 trei partide și a înscris un gol, pentru ca apoi să mai evolueze la Gloria Lunca Ceuz Turmei, UTA și Sportul Snagov. În prezent, Buia Jr. e component al formației Viitorul Pandurii, în Liga 2, fostă ACS Șirineasa și Energeticianul.
Romică Buia: "Darius s-a operat de două ori la genunchi, problemele astea i-au tăiat din elan"
"Darius e un fotbalist foarte talentat, muncește foarte mult la antrenamente, dar a avut și multe ghinioane. S-a operat de două ori la genunchi și problemele astea i-au tăiat din elan. E încă tânăr și mai are multe de arătat", a declarat Romică Buia, pentru Digi Sport.
Buia a evoluat într-un singur meci în acest sezon din Liga 2, pe 12 septembrie, cu Comuna Recea, partidă câștigată în deplasare, scor 4-3.
Viitorul Pandurii întâlnește mâine, în etapa a șasea a Ligii a doua, de la ora 11:00, formația Petrolul Ploiești.
- Citește și un interviu "altfel" cu ROMICĂ BUIA! Farsa făcută de DIDI PRODAN
Darius Buia, în generație cu Iancu și Branescu, la naționala calificată la Euro 2011. Emre Can și Depay, printre adversari
Darius Buia a făcut parte dintr-o generație talentată a fotbalului românesc. Selecționata U 17 a României se califica în urmă cu aproape un deceniu la Campionatul European din Serbia, unde a întâlnit Olanda, reprezentativă în care evolua Memphis Depay, dar și Germania, formație care îl avea în compartimentul median pe Emre Can.
- Lotul României la Euro 2011 din Serbia. Portari: Brănescu (Juventus Torino), Șerban (Academia Hagi); Fundași: Geo Misu ("U" Craiova), Schuller (Unirea Alba Iulia), Mitache (Academia Hagi), Puțanu (Academia Hagi), Neag ("U" Cluj), Petresc (Muresul Deva), Vaștag (Banatul Timisoara). Mijlocași: Steliano Filip (Banatul Timisoara), Țîru (Academia Hagi), Bumba (FC Baia Mare), Roman (Banatul Timisoara), Birău (Banatul Timisoara), Rosu (Steaua); Atacanți: Himcinschi (Unirea Alba Iulia), Darius Buia (Banatul Timisoara), Paiuș (Academia Hagi). Selecționer: Adrian Văsâi. Secunzi: Lucian Tetileanu, Dorin Arcanu, Marian Lupu.
- Rezultatele tricolorilor la Euro 2011 din Serbia, Grupa B: Cehia - România 1-1 (Himcinschi), Olanda - Romaânia 1-0, România - Germania 0-1.
De la LPS Banatul, școala de fotbal care l-a dat și pe Darius Buia, au iești o serie de jucători importanți, printre care Dorin Rotariu, Andrei Vaștag, Steliano Filip, Deian Boldor sau Alin Birău.
Etichete: dinamo , liga 2 , darius buia , viitorul - pandurii , romica buia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...