Un jucător profesionist s-a înscris la un turneu de amatori cu alt nume. Ce a făcut apoi i-a adus suspendarea pe viață
articol scris de Digi Sport14.09.2023, 17:00
Matko Miljevic (22 de ani) s-a ales cu o suspendare pe viață, după mai multe gesturi reprobabile făcute în timpul unei competiții de amatori.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fotbalist profesionist, legitimat la Montreal (MLS), Miljevic s-a înscris într-o competiție de amatori sub alt nume, iar identitatea sa reală a ieșit la iveală abia după ce și-a atacat un adversar.
Matko Miljevic, suspendat pe viață după ce și-a scuipat și lovit cu pumnul un adversar
Potrivit Nogomania, Miljevic, supărat că nu joacă atât cât își dorește în campionatul american, s-a înscris sub un nume fals în Tuesday League și a apucat să joace trei meciuri.
În cel de-al treilea, condus cu 0-5 de cealaltă echipă, a avut un conflict cu un adversar, pe care l-a scuipat. Cel din urmă l-a înjurat în spaniolă, moment în care Miljevic l-a lovit direct cu pumnul în față.
Scandalul a făcut ca organizatorii să afle cine este, de fapt, Miljevic, iar acesta a fost suspendat pe viață din turneul de amatori.
Mai mult, este de așteptat ca fostul junior de la naționala Argentinei să rămână și fără contract la profesioniști, deoarece Montreal le interzice strict fotbaliștilor săi participarea în alte competiții.
Galerie Foto
Matko Miljevic a fost junior în naționala Argentinei
Miljevic are dublă cetățenie, americană și argentiniană, iar pentru SUA a început să joace la nivel de U16. Apoi, în 2018 a făcut trecerea la selecționata sud-americană U20, pentru care a apucat să înscrie două goluri.
După ce și-a dat seama că are șanse foarte mici să facă pasul către selecționata mare a Argentinei, Miljevic a disputat alte două meciuri pentru americani, tot la nivel U20.
- Un milion de euro este cota de piață a lui Matko Miljevic, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
- 60 de meciuri, 4 goluri și 4 assist-uri a înregistrat Matko Miljevic în cariera sa.
Etichete: suspendare , montreal , matko miljevic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...