Un internațional român, printre cei mai rapizi fotbaliști din lume: ”Racheta!” Ce viteză a atins
articol scris de Digi Sport01.12.2022, 17:13
Andrei Rațiu (24 de ani) a fost unul dintre cei mai constanți ”tricolori” în 2022, în ciuda rezultatelor sub așteptări ale echipei naționale a României, iar la echipa de club a impresionat.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Fundașul dreapta evoluează la Huesca, în La Liga 2, al doilea eșalon fotbalistic din Spania, echipă pentru care a marcat un gol în cele 16 apariții din acest sezon. La ultima partidă de campionat, 0-0 cu Gijon, Rațiu a devenit cel mai rapid fotbalist din Spania.
Andrei Rațiu, printre cei mai rapizi fotbaliști din lume în 2022
Românul a atins 35,8 km/h și i-a depășit pe Vinicius jr, Inaki Williams și Thierry Correia, toți cu 35,1 km/h. Mai mult, Andrei Rațiu a ajuns pe locul 19 în topul celor mai rapizi jucători din lume în 2022.
Topul este condus de Rudiger, cu 36,7 km/h, urmat de Mudryk, Ousmane Dembele și Adama Traore, 36,6 km/h. În acest clasament mai figurează nume importante precum Salah, Nunez sau Hakimi, iar de la finalul lunii noiembrie și Andrei Rațiu.
”Rațiu, racheta din liga a doua”, așa cum a fost supranumit de AS, a explicat cum a ajuns la o asemenea performanță.
”M-au felicitat coechipierii, cei din club, și mă bucur că avansez, că fac lucrurile din ce în ce mai bine. Mereu am avut viteză, de când eram copil. Viteza e în mine.
Cred că munca doar completează, ea perfecționează detaliile. Dar viteza, cel puțin la mine, ține de calitățile native. Lucrez și în sală, poate am crescut puțin nivelul și prin asta. Dar stilul de alergare și viteza în sine sunt din naștere”, a spus Rațiu, potrivit playsport.ro.
- Un gol în 10 meciuri a reușit Rațiu la naționala României.
- Un milion de euro este cota de piață a lui Andrei Rațiu, conform Transfermarkt.
Etichete: andrei ratiu , andrei ratiu viteza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...