Un fost portar de la PSG vrea să joace pentru naționala României! Anunțul făcut de Le Parisien
articol scris de Digi Sport28.10.2020, 12:14
Thomas Chesneau (21 de ani), fostul portar de la Paris Saint-Germain, a fost transferat de Concordia Chiajna în această toamnă, din postura de jucător liber de contract, iar goalkeeper-ul a acordat un interviu în țara natală în care a explicat cum a luat această decizie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Crescut în academia lui PSG încă de la vârsta de 11 ani, Chesneau a semnat primul contract de profesionist cu campioana Franței la începutul anului 2019, când se antrena alături de Gianluigi Buffon și Alphonse Areola. În luna mai a anului trecut, parizienii au decis să aducă un nou portar la echipă, pe Marcin Bulka, astfel că actualului goalkeeper al Concordiei nu i-a mai fost prelungită înțelegerea și a rămas fără echipă.
Thomas Chesneau, fostul portar de la PSG, care a ajuns la Chiajna: "Trebuia să semnez contractul, dar totul s-a blocat"
"Eram la hotel cu prima echipă, înaintea ultimei etape din Ligue 1, iar Maxwell (n.r - ambasador al clubului în Brazilia) și Antero Henrique (n.r - directorul sportiv) au venit să mă vadă. Trebuia să semnez contractul, dar totul s-a blocat. Am fost informat că s-au răzgândit și au decis să îl aducă pe Bulka.
A fost alegerea lor, dar m-a durut. Eram la finalul sezonului și nu puteam face nimic, toată lumea era în vacanță, nu mai aveam nimic. Am avut momente foarte grele. Mă întrebam dacă va mai crede cineva în mine. M-am gândit să mă las dacă nu găsesc nimic în acea vară. Din fericire, am fost ajutat de părinți, iubită și agent", a povestit Chesneau, pentru Le Parisien.
Thomas Chesneau vrea să joace pentru România
Chesneau, portar cu origini tunisiene, care nu a bifat nicio prezență la seniorii lui PSG, a încercat să își caute o echipă și în țara africană, însă nu a reușit din "motive administrative". În cele din urmă, agentul său l-a adus la Concordia Chiajna, în Liga 2, unde este deja folosit de Florin Bratu, iar francezul speră să obțină cetățenia română și chiar să joace sub tricolor.
"Sunt foarte fericit pentru că am luat-o de jos, așa voi putea arăta ce pot", a mai spus portarul.
"Învață limba română și vrea să facă pașii necesari pentru obținerea cetățeniei. Teoretic, va putea fi eligibil pentru naționala României, dat fiind că singura sa selecție la naționala Franței a fost la echipa U16, în urmă cu șase ani", susține Le Parisien.
Prietena portarului francez de la Concordia Chiajna, Thomas Chesneau, e româncă
Galerie Foto
Chesneau a și câștigat un titlu cu echipa U19 de la PSG în sezonul 2015-2016 și a jucat o finală de Youth League tot atunci. Portarul Concordiei nu a apucat să prindă niciun meci la prima echipă a parizienilor.
Thomas Chesneau și iubita sa româncă, Andreea Neculiță, s-au cunoscut în Franța, la Paris. De altfel, pe rețelele de socializare, Andreea și Thomas au postat o mulțime de fotografii cu locurile din Franța, pe care le-au vizitat. Andreea cochetează cu modellingul, iar fotografiile sale spun totul.
Etichete: franta , psg , concordia chiajna , thomas chesneau , andreea necușiță
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...