News Alert Un club de tradiţie din România a intrat în insolvenţă
31.08.2018, 15:51Judecătorii Secţiei II Civilă a Tribunalului Timiş au admis, vineri, cererea Asociaţiei Club Sportiv ACS Poli Timişoara de intrare în insolvenţă, ceea ce va permite supravieţuirea clubului timişorean de fotbal, care are foarte multe datorii şi litigii cu Federaţia Română de Fotbal, cu foşti jucători şi cu angajaţi.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Preşedintele ACS Poli, Radu Birlică, a declarat după anunţul magistraţilor că "este o zi fericită, deoarece clubul nu merita să dispară. Noi avem creionat un plan de reorganizare pe trei ani. Aşteptăm ca Tribunalul Timiş să desemneze administratorul judiciar şi cel special".
ACS Poli are datorii cumulate în valoare de 450.000 de euro, iar prin intrarea în insolvenţă clubul este protejat în faţa unor posibile depunctări, ca urmare a pierderii unora dintre procesele cu FRF, iar litigiile se sistează. Birlică a mai afirmat că salariile în ACS Poli au scăzut cu până la 50-60%, în timp ce jucătorii sunt tineri, iar performanţa trebuie plătită.
ACS Poli a cerut intrarea în insolvenţă la începutul lunii august.
Etichete: timisoara , acs poli timisoara , timisoara insolventa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...