Video Un arbitru din Serbia a fost condamnat la închisoare după ce a acordat un penalty inexistent într-un meci din play-off
articol scris de Digi Sport02.04.2021, 10:56
Sentință fără precedent în fotbalul din Serbia - un arbitru a primit o sentință de 15 luni de închisoare pentru deciziile luate într-un meci de campionat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Srdjan Obradovic a fost acuzat că a favorizat clar echipa gazdă, Spartak Subotica, în victoria cu 2-0 în fața celor de la Radnicki Nis într-o partidă care a avut loc în 2018.
El a acordat două penalty-uri controversate pentru Subotica, ultimul fiind scandalos, după cum arată și imaginile. Decizia a venit în minutul 78 și i-a siderat pe jucători.
Practic, centralul a indicat punctul cu var deși niciun jucător nu a căzut în careu și nimeni nu a reclamat vreo infracțiune.
Arbitrul sârb a primit și o interdicție de 10 ani
Mai mult, oaspeții au jucat în 10 de la scorul de 0-0, Milan Pavkov încasând două galbene în două minute.
Atacantul care joacă acum la Steaua Roșie Belgrad a fost unul din martorii citați la proces.
Cazul a fost anchetat de departamentul anticorupție din Novi Sad, iar instanța a decis că Obradovic este vinovat și trebuie să petreacă 15 luni după gratii.
În apărarea sa, Obradovic a explicat că el a sesizat un henț și că a fost semnalată infracțiunea și de către asistent.
Arbitrul are și o interdicție de a activa în cadrul federației timp de 10 ani.
Confruntarea din 13 mai 2018 era una din penultim rundă din playoff și decidea echipa care urma să joace în tururile preliminare din Europa League.
Săptămâna petrecută, președintele federației sârbe, Slavisa Kokeza, a demisionat după ce poliția a demarat o investigație în privința legăturilor lui cu crima organizată.
Etichete: srdjan obradovic , spartak subotica , milan pavkov , radnicki nis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...