UEFA a decis! Răspunsul final dat granzilor Europei care au cerut înființarea Super Ligii
28.03.2017, 21:25Asociaţia cluburilor europene de fotbal (ECA), condusă de Karl-Heinz Rummenigge, a abandonat ideea înființării unei Super Ligi a Europei, care se dorea o alternativă mai puternică a Champions League, menită să se dispute numai între granzii continentului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Anunțul a fost făcut chiar de fostul căpitan al naționalei Germaniei, marți, după o întrevedere pe care a avut-o la Atena cu directorul de competiții de la UEFA, Giorgio Marchetti. Oficialul forului continental s-a opus încă de la început Super Ligii care propunea adunarea celor mai puternice 20 de echipe ale Europei într-o competiție a elitelor, o idee apărută inițial la începutul anilor 2000 și care a fost tot mai serios luată în calcul în ultimii ani.
Rummenigge este și președintele lui Bayern Munchen, una dintre cele mai mari echipe ale Europei, iar în calitate de lider al Asociaţiei cluburilor europene de fotbal era unul dintre cei mai importanți susținători ai ideii.
Acum, Asociaţia cluburilor europene de fotbal a devenit o componentă importantă în noul proiect UEFA, care a propus o serie de schimbări menite să revoluționeze celei mai importante competiții pe care o organizează, Liga Campionilor, în ciuda opoziției cluburilor din ligile mai slab cotate.
"Cred că suntem întru totul de acord cu reforma Ligii Campionilor și Europa League în ciclul 2018-2021. E bine pentru noi, suntem bucuroși să rămânem sub aripa UEFA, așa că nu există discuții despre Super Ligă. Asta va face Liga Campionilor mai atractivă și mai puternică decât a fost vreodată", a spus Karl-Heinz Rummenigge, potrivit publicației spaniole Marca.
Etichete: liga campionilor , champions league , super liga , rummenigge uefa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...