"Tu ești numit 'adevăratul Ronaldo'. Cum crezi că se simte Cristiano?" "Il Fenomeno" a răspuns printr-un singur cuvânt
articol scris de Digi Sport25.12.2021, 12:05
Ronaldo Nazario da Lima (45 de ani) fostul mare atacant al Braziliei, a fost numit "Adevăratul Ronaldo", după ce portughezul Cristiano Ronaldo a început să strălucească.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ce spune Ronaldo Nazario da Lima despre Cristiano Ronaldo
Pentru a face o diferență clară între cei doi, fanii brazilianului au găsit o metodă prin care să scoată în evidență inferioritatea lui CR7 și astfel s-a ajuns la "Adevăratul Ronaldo".
Considerat de mulți specialiști unul dintre cei mai mari atacanți din toate timpurile, Ronaldo Nazario da Lima, poreclit "Il Fenomeno", nu s-a inclus în TOP 4 jucători din istoria fotbalului.
Brazilianul, dublu câșigător al Cupei Mondiale, în 1994 și 2002, a acceptat să vorbească despre comparațiile făcute între el și starul portughez. Întrebat cum crede că se simte Cristiano când el este numit "adevăratul Ronaldo", brazilianul a răspuns într-un cuvânt: "plictisit".
"Pentru Cristiano, cred că e plictisitor să audă mereu că eu sunt adevăratul Ronaldo. Persoanele nu pot fi comparate. Cristiano va rămâne în istoria fotbalului pentru golurile marcate și pentru continuitatea sa la nivel înalt. Va rămâne unul dintre cei mai buni din lume, ca și Messi.", a declarat Ronaldo Nazario da Lima, pentru Goal.
Cum arată "adevăratul Ronaldo" la 10 ani de când s-a retras, după un meci contra României
Galerie Foto
Celebrul Ronaldo Nazario da Lima, "adevăratul Ronaldo", așa cum îi spun mulți dintre iubitorii fotbalului, a împlinit, pe 22 septembrie, 45 de ani.
La 10 ani de la retragere, campionul mondial cu naționala Braziliei în 1994 și 2002 este patronul clubului Valladolid. Imaginile surprinse într-o vacanță din această vară îl arată pe Ronaldo foarte schimbat față de cum era pe teren (foto, în galeria de mai sus).
Ronaldo este acționar majoritar la Valladolid din septembrie 2018. El deține 82% din clubul spaniol, care evoluează acum în La Liga 2. Brazilianul își ghidează managament-ul, potrivit spuselor sale, în jurul a patru valori: competitivitate, transparență, socializare și revoluție. ”Vrem să formăm cea mai bună echipă posibilă”, zicea sud-americanul, la preluarea grupării.
Ronaldo a fost eroul Braziliei de la CM 2002, unde a înscris 8 goluri în cele 7 partide disputate, inclusiv două în finala cu Germania. Atacantul brazilian, cu 98 de meciuri și 62 de goluri, a disputat ultimul meci la națională în iunie 2011, un amical contra României, câștigat de sud-americani, 1-0.
Etichete: cristiano ronaldo , ronaldo nazario da lima
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...