"Trebuie să câștigăm!" Sergio Aguero sună adunarea la Barcelona înainte de meciul cu Dinamo Kiev
articol scris de Digi Sport20.10.2021, 11:28
Barcelona a intrat într-o nouă eră odată cu plecarea lui Leo Messi, iar catalanii încearcă să-și formeze o echipă care să se lupte pentru trofee.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sergio Aguero a făcut parte dintr-o campanie de achiziții fără precedent a Barcelonei, care a căutat să aducă fotbaliști liberi de contract pentru a nu-și adânci și mai rău problemele financiare.
Sergio Aguero, despre meciul Barcelona - Dinamo Kiev
Atacantul argentinian a vorbit înainte de meciul Barcelona - Dinamo Kiev care se va desfășura miercuri, de la 19:45, în direct pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO pe www.digisport.ro
"Trebuie să câștigăm pentru că dacă nu o facem suntem aproape ieșiti din calculele calificării. Suntem încrezători, totuși, iar oamenii din jurul nostru ne ajută să dăm tot ce avem mai bun. Messi avea numărul 10 când am sosit eu, dar acum e la Ansu Fati și îi stă bine cu el.
Decizia de a juca cu numărul 19 a fost luată când am semnat actele, iar acest număr îmi e confortabil, am mai jucat cu el și la naționala Argentinei. Nu m-am gândit la momentul când o să marchez primul gol pentru Barcelona.
Din experiență, dacă te stresezi și te gândești, o să fie din ce în ce mai greu. La Manchester City, eram focusat să dau goluri și să joc cât mai bine. Asta vreau și aici, să câștig", a spus Aguero, conform Marca.
Spaniolii l-au întrebat pe Mircea Lucescu cine l-ar putea înlocui pe Koeman la Barcelona. Sfatul oferit de român
După două runde scurse din grupă, Barcelona este ultima clasată, fără punct acumulat și golaveraj 0-6. Dinamo Kiev e pe locul 3, cu un punct obținut pe terenul celor de la Benfica, scor 0-0. Lider este Bayern, cu 6 puncte și golaveraj 8-0.
Mircea Lucescu a prefațat partida pe Camp Nou și a vorbit despre problemele cu care se confruntă formația catalană în ultima vreme. Antrenorul român îi sfătuiește pe fanii Barcelonei să aibă răbdare cu actualul antrenor, Ronald Koeman, având în vedere că echipa se află la finalul unui ciclu.
"E un sezon neobișnuit. Aproape toate echipele de top au nevoie de victorii după primele două meciuri din grupe. Nu numai Barcelona trebuie să câștige mâine, ci și noi.
Ce se întâmplă la Barcelona este ceva normal când vine vorba de construirea unei echipe. De fiecare dată e mai ușor să păstrezi o echipă decât să o reconstruiești. Barcelona are nevoie de timp.
Catalanii au mulți jucători tineri de perspectivă, dar au nevoie de rezultate pentru a progresa. E clar că nu se poate numai cum cu jucători tineri, e nevoie și de cei experimentați. Cred că sosirea lui Aguero, care are o vastă experiență în meciurile internaționale, le va oferi un imbold jucătorilor tineri și îi va ajuta să se dezvolte.
Sunt de acord cu Koeman, care spune că îi va fi greu Barcelonei să spere la ceva în acest sezon de Champions League. Echipele din această competiție sunt foarte puternice. El riscă foarte mult prin introducerea jucătorilor tineri, a fost clar și contra lui Bayern. Fanii Barcelonei trebuie să aibă răbdarea cu Koeman și cu rezultatele echipei.
Nu totul depinde de Ansu Fati. Îi va fi și lui greu, pentru că la un astfel de club există multă presiune din partea fanilor și a presei. Trebuie să reziste la presiune, dar nu e simplu", a declarat Mircea Lucescu, la conferința de presă din Spania, citat de sport.ua.
Întrebat de jurnaliștii spanioli cine l-ar putea înlocui pe Ronald Koeman la cârma Barcelonei, Mircea Lucescu a spus: "Koeman trece prin cea mai dificilă perioadă care poate exista în fotbal, cea în care un ciclu s-a încheiat, iar tinerii vin să le ia locul celor experimentați. E nevoie de timp și răbdare pentru construirea unei noi echipe. La momentul actual, nu văd un antrenor care se poate descurca mai bine decât Koeman".
Etichete: barcelona , dinamo kiev , sergio aguero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...