Transferul lui Morata la Milan, aproape realizat. Cât ar urma să plătească italienii
26.07.2018, 12:26Alvaro Morata este din ce în ce mai aproape de o revenire în Italia. Acesta și-a dat deja acordul pentru un transfer la AC Milan, conform jurnalistului italian Gianluca Di Marzio. Mutarea ar urma să se realizeze în schimbul a 65 de milioane de euro, notează Mirror.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Spaniolul nu a reușit să se adapteze la Londra după transferul de la Juventus din vara trecută. În 31 de apariții în Premier League, a reușit doar 11 goluri în stagiunea 2017/2018.
În vârstă de 25 de ani, Alvaro Morata l-ar înlocui la Milan pe Nikola Kalinic, dezamăgitor în singurul sezon petrecut în Lombardia. Croatul este aproape de un transfer în Spania, la Atletico Madrid. De asemenea, Carlos Bacca, împrumutat la Villarreal în sezonul trecut şi Andre Silva sunt alţi jucători care au şanse mari să se desprată definitiv de Milan în această perioadă de transferuri.
Fostul jucător al Milanului, Luca Antonini a dezvăluit faptul că doar Chelsea mai are un cuvânt de spus în privința mutării.
"Cred că Morata și Milan au făcut deja alegerea. Cu siguranță Morata este mult mai potrivit pentru Milan decât un jucător precum Benzema", a declarat fostul fundaș al Milanului.
- 9 milioane de euro pe sezon este salariul lui Morata la Chelsea;
- 66 de milioane de euro a plătit în 2017 Chelsea lui Real Madrid pentru transferul lui Alvaro Morata;
- 20 de milioane de euro a plătit în 2016 Juventus lui Real Madrid pentru spaniol;
- 23 de selecții și 13 goluri are Morata la naționala Spaniei.
Etichete: serie a , chelsea , premier league , ac milan , milan , morata , alvaro morata , morata transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...