Torje, aproape de o revenire în Liga 1. Destinație surpriză pentru mijlocașul român
24.08.2018, 15:19Cariera lui Gabriel Torje a intrat pe o trasă descendentă, iar experiența de la Dinamo, din a doua jumătate a sezonului trecut, nu a făcut decât să adâncească prăpastia în care pare că a căzut fotbalistul. În prezent, este liber de contract după ce și-a reziliat înțelegerea cu Akhmat Groznii și este aproape de o revenire în Liga 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mijlocașul este dorit de Dunărea Călărași, formația antrenată de Dan Alexa, la care va evolua și Alexandru Bourceanu. Singura problemă în privința transferului lui Torje o reprezintă pretențiile financiare ale jucătorului, obișnuit cu lefuri consistente la cluburile din străinătate. În perioada în care a jucat la Dinamo în ultimul sezon, Torje a încasat 10.000 de euro pe lună, iar o parte a salariului era plătit de rușii de la Akhmat.
Văzut în momentul transferului în Serie A o mare speranță a fotbalului românesc, Torje a dispărut după EURO 2016 din vizorul echipei naționale. În vârstă de 28 de ani, fotbalistul a bifat doar 8 meciuri la Dinamo, în ultimul sezon.
În cariera sa, Torje a jucat la Poli Timișoara, CFR Timișoara, Dinamo, Udinese, Granada, Espanyol, Konyaspor, Osmanlispor, Terek Grozny, Karabukspor și Akhmat Grozny. Udinese l-a luat de la Dinamo în 2011, pentru 5 milioane de euro, și l-a cedat definitiv la Terek, în 2016, pentru doar un milion de euro.
Etichete: dinamo , dinamo bucuresti , torje , dan alexa , gabriel torje , dunarea , dunarea calarasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...